Chiar dacă Bitcoin este în fruntea monedelor virtuale și este cunoscut în întreaga lume, acesta nu este singura monedă virtuală cu potențial, căci vine din spate și Ripple. Această monedă virtuală a fost lansată pe piață de către un startup din San Francisco, aceștia proiectând un sistem de plăți asemănător cu blockchain, conform Agerpres.

Este bine de știut faptul că sistemul de plată pentru Ripple funcționează în același mod în care funcționează și sistemul de plăți clasic, la care se mai adaugă și o rețea de livrare și schimb valutar. Totodată acest sistem acceptă monede fiduciare, cripto monede, dar și mărfuri. De asemenea, Ripple este cea de-a treia cripto monedă importantă din acest moment, după Bitcoin și Ether. De altfel, Ripple folosește tehnologia blockchain, iar cripto monedele se numesc „Ripples”.

Ceea ce este important pentru Ripple și constituie un avantaj este faptul că protocolul inovativ de plată este integrat în sisteme de plată existente, iar rezultatul este acela că fondurile sunt transferate în timp real. În cele din urmă Banca Națională din Abu Dhabi a început o colaborare cu Ripple și de asemenea utilizează tehnologia Ripple pentru a putea executa unele dintre tranzacțiile transfrontaliere. Așadar Ripple este considerat un concurent direct pentru Bitcoin și totodată prezintă avantaje față de acesta.

De altfel pentru funcționarea bazei de date cu privire la tranzacțiile proprii, Ripple nu se bazează pe o singură societate. De aceea, în cele din urmă, nu există timpi de așteptare pentru confirmarea blocurilor în blockchain. Totuși există diferențe de timpi atunci când vorbim despre decontare. Ba mai mult decât atât, timpul de decontare în 2019 pentru Bitcoin este de aproximativ 168 minute, în timp ce pentru Ripple este de circa 3,7 secunde.

În privința transferurilor transfrontaliere, banca spaniolă BBVA este una dintre băncile care a confirmat faptul că prin intermediul tehnologiei Ripple transferurile internaționale se pot efectua doar în câteva secunde. Cu toate astea trebuie să avem în vedere că un transfer clasic se poate efectua în circa 4 zile lucrătoare.

Cele mai importante diferențe dintre Ripple și Bitcoin

  • Ripple este o rețea valutară care poate realiza tranzacții și care de asemenea deține o cripto monedă, Ripples, în timp ce Bitcoin este doar o cripto monedă;
  • deconturile realizate de Ripple sunt mult mai rapide, în doar câteva secunde;
  • de asemenea, Ripple se bazează pe un proces consensual iterativ, iar Bitcoin utilizează minarea.

Totodată Ripple nu poate fi niciodată minat așa cum este Bitcoin și de la început a fost creat un volum de aproximativ 100 de miliarde XRP. De asemenea nu există extensie încorporată conform protocolului Ripple, ceea ce înseamnă că nu se pot crea monede noi, iar volumul deja existent de cripto monede este controlat de compania Ripple. În cele din urmă Ripple pune la dispoziția clienților un serviciu cu tranzacții instantanee și fără intermediari.

Plățile realizate prin tehnologia Ripple sunt securizate prin criptografie și în același timp sunt flexibile pentru a putea fi potrivite în infrastructura existentă. De altfel, Ripple se bucură de patru caracteristici bine definite: distribuție directă, securitate, evoluție și interoperabilitate. Și de aceea se consideră că Ripple are un potențial uriaș.