YouTube Kids a ajuns și în România, iar acest lucru îl puteți considera o veste bună, mai ales în cazul în care cel mic își dorește să vadă anumite materiale video și audio. Aplicația YouTube Kids are câteva caracteristici care cu siguranță îți vor veni în ajutor ori de câte ori micuțul își va dori să caute un video potrivit vârstei lui.

De asemenea nu putem nega nici faptul că nu putem să-i ținem departe pe copii de mediul online, de materialele pe care le găsesc pe internet, în mod special jocuri și muzică. Dar cu puțin ajutor îi putem proteja de acele materiale neadecvate vârstei lor și total nepotrivite pentru o personalitate în formare ca a lor.

Aplicația este recomandată copiilor cu vârste cuprinse între 3 și 12 ani, și are peste 14 milioane de utilizatori activi săptămânal. Specificul aplicației constă în utilizarea acesteia fără a fi nevoit să realizezi un cont pentru copil, și mai mult decât atât prin intermediul acesteia se pot viziona materiale diverse, dar nu se pot încărca pe internet materiale ca în cazul aplicației youtube de bază. Astfel dacă veți dori să încărcați clipuri, secvențe sau orice altceva, aplicația YouTube Kids nu vă va permite acest lucru. Și potrivit declarației oficiale:

„Aplicația YouTube Kids a fost creată plecând de la ce își doresc copiii și părinții lor, oferindu-le celor mici un mediu în care să exploreze video-uri și subiecte care le aprind interesul. Este un serviciu de streaming video pentru copii de sine stătător, sigur, cu o serie de instrumente care le permit părinților să personalizeze și monitorizeze conținutul la care au acces copiii. Ne bucurăm să anunțăm că YouTube Kids este disponibilă în România”, a explicat Elisabeta Moraru, Country Manager Google România.

Care sunt cele mai importante caracteristici ale aplicației?

Deși aplicația a fost lansată în 2015 și disponibilă în 60 de țări putem spune că în sfârșit aceasta a primit suport și pentru România. Cu ajutorul aplicației vei putea selecta conținutul pe care cel mic îl poate viziona, în funcție de emisiuni, muzica preferată, dar și învătare și modul explorează.

La acestea se mai pot adăuga canalele pe care părinții le pot selecta în favoarea piticilor și de asemenea se poate selecta și timpul de vizionare. Cu alte cuvinte volumul de informații pe care îl vor primi cei mici va fi filtrat de către părinți. Iar copiii își pot vedea clipurile preferate în funcție de ceea ce părinții consideră că este cel mai bine pentru ei.

credit foto: youtube.com