Huawei a stabilit data și amplasamentul pentru evenimentul său Huawei Developer Conference (HDC) 2019. Acesta va avea loc în mod oficial în orașul Dongguan din China, între 9 și 11 august. Prin urmare este prima dată când compania Huawei a organizat o conferință oficială pentru dezvoltatori chiar în cadrul sediului central al companiei, totodată arătând importanța acesteia, fiind în prezent unul dintre celele mai apreciate evenimente dedicate dezvoltatorilor organizat vreodată de Huawei.

Evenimentul HDC 2019 este promovat ca fiind o nouă revoluție tehnologică pentru tehnologiile de ultimă generație, inclusiv 5G, inteligența artificială (AI) și conceptul Internet of Things (IoT). Conform informațiilor date de către Huawei vor exista mai mult de 200 de sesiuni tematice la care vor participa aproximativ 1.500 de parteneri din industrie ai Huawei, dar și peste 5000 de dezvoltatori la nivel global.

Cel mai așteptat anunț în cadrul conferinței HDC 2019 este prezentarea unui nou sistem de operare pe care compania l-a dezvoltat ca alternativă la Android. Alte anunțuri includ actualizarea dispozitivelor Huawei Mate X, dezvoltarea și rolul tehnologiei 5G precum și noi instrumente pentru dezvoltatori.

De altfel în cadrul acestei conferințe compania Honor va prezenta o categorie revoluționară de produse denumită Smart Screens. Aceste dispozitive au ecran mare, find asemănătoare unui televizor, dar mult mai inteligente și conectate, pentru a satisface nevoile utilizatorilor moderni. Prin urmare evenimentul va fi o platformă foarte bună pentru a lansa noul dispozitiv, alături de software-ul acestuia, eventual noul sistem de operare HongMeng, despre care reprezentanții companiei Huawei au declarat că nu este realizat doar pentru smartphone-uri, ci și pentru o mulțime de alte produse inteligente.

credit foto: Huawei Central