În prezent camerele foto ale smartphone-urilor se schimbă cu o foarte mare viteză, astfel că dispozitivele cu notch vor aparține în scurt timp trecutului. De exemplu unul dintre smartphone-urile recent lansate care are un sistem de cameră selfie inovativ este și OnePlus 7 Pro, acesta având un display spectaculos, fără notch, camere foto foarte performante și de asemenea cel mai bun preț față de competitorii săi. Prin urmare, companii ca Xiaomi și Oppo lucrează deja la camere foto aflate în display care ascund senzorul sub ecran.

Cu câteva zile în urmă, vicepreședintele companiei Xiaomi, Wang Xiang, a explicat printr-o postare pe o rețea de socializare cu ajutorul unor imagini cum funcționează această nouă tehnologie.

Pentru a implementa această caracteristică, Xiaomi a încorporat camera în partea de sus a dispozitivului, ca de obicei. Dar în loc să pună o margine în jurul ei (notch) sau să decupeze ecranul (așa numitul display hole-punch), camera este acoperită cu un “geam special de reflexie scăzută cu transmitanță mare”.

Transmitanța suprafeței unui material reprezintă eficiența sa în transmiterea energiei radiante. Xiaomi spune că această configurație permite acelei zone a afișajului să devină transparentă pentru a face fotografii, iar afișajul transparent se dublează inteligent, obiectivul camerei foto fiind deasupra.

De asemenea, Xiaomi observă că, prin faptul că nu încerca să facă camera foto cât mai mică, sistemul transparent al display-ului permite un senzor mai mare și o calitate a imaginii mai bună decât notch-urile existente.

De asemenea, compania Oppo a postat un clip video pe Twitter legat de noua tehnologie a camerei selfie aflată sub display.

Totodată există zvonuri că și cei de la Samsung ar lucra la un astfel de sistem, deși aceste zvonuri nu au fost confirmate până în prezent. La momentul de față nu pare să fie un sistem perfect, având în vedere că la dispozitivele Xiaomi se poate observa în continuare o imagine neclară a obiectivului aparatului foto aflat sub display, dar este cel puțin o zonă utilizabilă a ecranului în loc de una care este ascunsă în întregime de notch de exemplu. În comparație cu alte soluții fără notch, cum ar fi camerele pop-up sau flip, nu există părți mecanice în mișcare, acestea putând avea probleme în utilizare îndelungată.

Așadar, Xiaomi afirmă că „explorează în prezent această posibilitate” cu privire la noul tip de camera foto. De asemenea până acum nu a fost precizată nici o dată de lansare pentru această nouă tehnologie.

credit foto: The Verge