Experţi în domeniul meteorologiei susțin că noua tehnologie 5G ar putea avea un impact major asupra preciziei sateliţilor de a furniza date despre fenomenele meteo extreme, relatează The Guardian, citat de Mediafax. De asemenea, unul dintre cercetătorii din cadrul European Centre for Medium-Range Weather Forecasts in Reading (ECMWF), Tony McNally, susține că predicţiile meteo ar putea fi serios afectate de introducerea reţelelor de internet mobil 5G la nivel global.

„Introducerea acestei tehnologii la scară globală ar putea ajunge să facă diferența dintre viață și moarte. Suntem extrem de îngrijorați”

A declarat McNally, conform sursei citate.

Cercetătorul susține că senzorii hipersensibili ai sateliților care au drept scop monitorizarea schimbărilor din atmosferă pot fi afectați de această tehnologie wireless 5G. Mai exact programele de la bordul sateliților studiază fenomene meteo precum: ploaia, vaporii de apă, zăpada, pătura de nori, dar și conținutul de gheață.

Spre exemplu, vaporii de apă emit un semnal slab care corespunde frecvenţei de 23.8 GHz, iar informaţia este măsurată de sateliţii meteorologici. Meteorologii folosesc apoi informaţia furnizată prin satelit şi studiază probabilitatea de formare a unei furtuni. Având în vedere că unele reţele 5G pot transmite semnale identice cu cele ale vaporilor de apă, prin urmare acestea pot determina sateliţii să furnizeze informaţii eronate.

Potrivit sursei citate, Niels Bormann, analist din cadrul ECMWF, precizează faptul că:

„Asemenea date sunt vitale pentru capacitatea noastră de a face previziuni”.

Potrivit Mobility Report, Ericcson arată că primele abonamente 5G din Europa ar urma să apară în cursul acestui an. De asemnea în raportul menționat se preconizează faptul că industria de echipamente de telecomunicaţii va traversa o perioadă dificilă, pe măsură ce cererea de echipamente 2G, 3G şi 4G va scădea, iar solicitările pentru următoarea generaţie vor spori abia peste doi ani.

Trebuie să amintim faptul că în perioada 2016-2019 tehnologia 5G a fost transformată într-o problemă de securitate națională, având în vedere că SUA au acuzat compania Huawei că spionează prin intermediul echipamentelor furnizate, recomandând aliaților să renunțe la utilizarea acestora.

credit foto: nasa.gov