Recent, Intel a anunțat o nouă gamă de procesoare pentru laptopurile de ultimă generație. Acestea sunt menite să ofere viteze mai mari, dar și opțiuni de conectivitate mai bune decât procesoarele anterioare. Noile procesoare Intel® Core ™ din generația a 9-a, seria H, au o putere de 45W, față de procesoarele din laptopurile mai subțiri și mai ușoare de doar 15W. De altfel acestea sunt concepute pentru utilizarea care necesită putere mare de procesare, în special pentru jocuri sau crearea de conținut, beneficiind de îmbunătățiri față de generațiile anterioare precum și caracteristici noi cum ar fi Intel® Thermal Velocity Boost și Intel® Dynamic Tuning.

  • Intel® Thermal Velocity Boost (Intel® TVB) este o caracteristică suportată de procesorul Intel® Core ™ i9-9980HK, de procesorul Intel® Core ™ vPro ™ i9-9880H și de procesorul Intel® Xeon® E-2286M care crește în mod automat viteza de procesare cu până la 200 MHz dacă procesorul se află la o temperatură de 50 ° C sau mai puțin și de asemenea dacă rezerva turbo power este disponibilă.
  • Intel® Dynamic Tuning este un set de instrumente software puternice care le permite producătorilor de laptopuri să extragă cea mai înaltă performanță de la procesorul mobil Intel® Core ™ 9, monitorizând variabile cum ar fi temperatura sistemului, viteza ventilatorului, sursa de alimentare (AC sau DC), starea curentă a procesorului etc., și ajustează dinamic puterea procesorului pentru a maximiza performanța în cadrul limitărilor termice unice ale sistemelor.

De asemenea acest tip de procesoare îl puteți găsi disponibil atât pentru versiunile Intel® Core ™ i5 și i7, cât și pentru versiunea i9. Ceea ce este nou și în același timp unic pentru procesoarele Core i9-9980HK, acesta fiind dealtfel și vârful de gamă pentru noile procesoare din seria H de la Intel, este tehnologia Intel® Turbo Boost 2.0 superioară care poate ajunge la 5GHz, având în vedere faptul că până acum nu s-a putut atinge această rată de viteză la procesoarele mobile. Ba mai mult decât atât, acest tip de procesor este deblocat, ceea ce înseamnă că poate fi overclockat pentru o viteză și mai mare.

Trebuie să mai știți și faptul că noul Intel® Core™ i9-9980HK deține opt nuclee, 16 fire de execuție având tehnologia Intel® Hyper-Threading și mai mult decât atât vine la pachet cu 16 MB dedicați memoriei cache. O altă noutate constă în faptul că noile procesoare sunt compatibile cu cele mai noi plăci de rețea Wi-Fi 6 de la Intel, care pot atinge viteze de 2,4 GB/s. Lista completă de specificații tehnice ale procesoarelor din generația a 9-a Intel® Core™ Mobile o regăsiți pe pagina de internet a producătorului.

Reprezentanții companiei spun că noile procesoare oferă cu până la 54% editare video 4K mai rapidă și o îmbunătățire de 56% a gameplay-ului, comparativ cu un computer de acum trei ani. Noile chipseturi sunt disponibile deja în dispozitive de la Acer, Asus, Dell, HP, Razer, Lenovo și MSI.

Ba mai mult decât atât compania Intel a extins această nouă gamă de procesoare din generația a 9-a pentru desktopuri la mai mult de 25 de opțiuni diferite ale procesorului și pentru modele precum Celeron, Pentium Gold, Core i3, i5, i7 și i9. Totodată noile modelele Celeron și Pentium Gold dotate cu acest tip de procesoare din generația a 9-a, ar trebui să dea un impuls dispozitivelor din gama low-end, dar și entry-level. Cu toate acestea noile procesoare încă folosesc tehnologia pe 14nm, la care Intel pare a se fi blocat până în prezent. Prin urmare se așteaptă ca cei de la Intel să treacă la tehnologia pe 10nm, care ar trebui să aducă îmbunătățiri ale performanțelor și eficienței, spre sfârșitul acestui an.

credit foto: intel.com