Pentru că în ultima perioadă cererea de jocuri video este din ce în ce mai mare, infractorii cibernetici profită de acest lucru și prin intermediul copiilor unor jocuri forte cunoscute distribuie malware. Iar acest lucru a fost studiul unei cercetări pe care a întreprins-o Kaspersky, potrivit Adevărul. De altfel în ultimele 12 luni aproximativ 930.000 de utilizatori au fost vizați în mare parte de atacuri. Perioada în care s-au desfășurat aceste atacuri a fost între luna iunie a anului 2018 și începutul lunii iunie a acestui an. Ba mai mult decât atât se specifică faptul că cele mai multe atacuri s-au concentrat asupra a trei jocuri.

Dintre acestea amintim de Minecraft, care a avut peste 30% dintre atacuri și circa 310.000 de utilizatori afectați, GTA 5 – care a afectat aproximativ 112.000 de utilizatori, dar și Sims 4 care a ocupat locul al treilea și care a avut peste 105.000 de utilizatori afectați. Potrivit studiilor realizate până în prezent se spune că aproximativ o persoană din 10, din totalul populației, sunt atrase de jocurile online și le accesează.

De asemenea, cele mai multe dintre jocuri fiind găzduite pe platforme digitale de distribuție, iar acestea nu pot detecta în permanență dacă fișierele care s-au încărcat sunt jocuri adevărate sau diferite monstre de malware deghizate. Prin urmare, cercetătorii de la Kaspersky s-au decis să studieze fișierele infectate, care au fost descoperite în anul 2018 și până în prima jumătate a anului 2019, rezultatul fiind cel descris în paragraful de mai sus.

În urma studiului s-a constatat că cei mai mulți dintre infractorii cibernetici păcăleau utilizatorii să descarce fișiere infercatate care erau presupuse versiuni noi ale unor anumite jocuri cunoscute. Cu toate astea s-a stabilit că au fost falsificate mai mult de 10 jocuri nelansate, iar 80% s-au concentrat pe FIFA 20, Borderlands 3 și Elder Scrolls 6. Așadar specialiștii în securitate cibernetică vă oferă următoarele sfaturi:

  • este recomandat să utilizați doar acele servicii legitime și care sunt recunoscute;
  • atenție sporită la autenticitatea site-ului, totodată verificați autenticitatea site-urilor pe care le vizitați dând dublu-click pe formatul URL sau pe locul unde este inscripționată compania chiar înainte de a începe descărcarea jocurilor;
  • cel mai important ar fi să nu dați click pe acele link-uri care sunt suspecte și care de cele mai multe ori vă promit accesul la acele jocuri care încă nu au fost lansate oficial;
  • totodată o caracteristică importantă este legată de utilizarea unei soluții eficiente de securitate, care să vă poată proteja împotriva unui număr mare de amenințări.