Cei de la „Descartes Labs” au realizat un grafic și au conturat o hartă cu așezările umane, dar și cu zonele industriale, care deseori produc cel mai înalt grad de poluare. Zonele de pe hartă trasate cu o nuanță foarte deschisă, aproape spre alb, dar și strălucitoare, reprezintă, de fapt, emisiile de dioxid de azot, un gaz produs prin ardere, care contribuie la realizarea unor ploi acide.

Iar în final aceste ploi acide au efect negativ asupra oamenilor, având în vedere că pot provoca afecțiuni pulmonare și nu numai. Deși există surse naturale de dioxid de azot, oamenii sunt cei care produc cantitatea cea mai mare a acestuia, potrivit Agenției pentru Protecția Mediului. Vehiculele cu ardere de combustibil, camioanele, centralele electrice, fabricile și chiar mașinile de tuns iarbă și echipamentele de construcție produc dioxidul de azot și îl pot pompa în atmosferă.

Toate aceste date provin din satelitul Sentinel 5P – un satelit lansat în octombrie 2017 care monitorizează atmosfera. Face parte dintr-o familie de sateliți lansată de Agenția Spațială Europeană care sunt proiectați să observe planeta noastră. Alți sateliți din această serie monitorizează vegetația, temperatura și chiar acele fisuri în gheața din Antarctica.

Această hartă specială este o versiune a unei serii de imagini pe care „Descartes Labs” le-a lansat la începutul lunii februarie. Pentru a putea realiza această hartă, cercetătorii de la „Descartes” au creat un material din imaginile individuale pe care satelitul Sentinel-5P le-a capturat în august și septembrie 2018, potrivit lui Tim Wallace, designer-ul grafic al lui Descartes. Zilele noroase și imaginile de calitate scăzută au fost filtrate pentru a genera o hartă a cantității medii de dioxid de azot în cea mai joasă parte a atmosferei Pământului “în orice zi în timpul celor două luni“, spune Wallace.

Dioxidul de azot nu rezistă destul de mult în atmosferă pentru a călători departe de locul în care este produs. Așadar, vă  puteți aștepta ca emisiile de dioxid de azot să se concentreze asupra orașelor, unde mai multe persoane conduc mașini. Dar există și câteva surse neașteptate, spune Wallace. “Există urme de nave și orașe industriale în mijlocul unor zone unde nu duc nicăieri”, explică el. De aemenea acele urme pe porțiuni, de altfel, întunecate ale hărții oferă o imagine clară a modului în care noi oamenii contaminăm aerul pe care îl respiram, aproape oriunde mergem.

Problema poluării globale este unul dintre cele mai importante aspecte de luat în seamă în zilele noastre iar în cazul în care nu vom lua măsuri în cel mai scurt timp vom avea de a face cu urmări negative ireversibile. În acest sens fiecare dintre noi trebuie să contribuie la salvarea planetei, chiar și prin aceste metode simple, la îndemâna tuturor.

credit foto: Descartes Labs