Foto: Captura Twitter

Începând cu data de joi, 3 ianuarie 2019, fața ascunsă a Lunii a devenit vizibilă pentru micul rover produs de către Agenția Spațială Chineză. Evenimentul este o premieră, până în acest moment fața ascunsă a Lunii nu a mai fost explorată de nici un alt modul de explorare. 

Roverul Yutu-2 (Iepurele de Jad 2) este a doua încercare a Chinei de explorare a satelitului natural al Terrei. Prima aselenizare chinezească pe Lună a avut loc în anul 2013. Atunci, modulul Yutu a fost activ timp de 31 de luni dar pe fața vizibilă a Lunii. Spre deosebire de fața apropiată de Pământ, față care este orientată tot timpul spre planeta noastră, nicio sondă sau modul de explorare nu atinsese până acum cealaltă parte a Lunii, un teritoriu muntos și accidentat, presărat de cratere.

Cum era și firesc, inginerul șef al programului, Wu Weiren, a făcut o ușoară aluzie la celebrele cuvinte  rostite în 1969 de către astronautul american Neil Armstrong (“Un pas mic pentru om, un pas uriaș pentru omenire”) rostind la rândul său:

“Chiar dacă nu este vorba decât de un mic pas pentru rover, consider că este un salt uriaș pentru poporul chinez”