Cercetătorii din regiunea Thuwal din Arabia Saudită au avut ideea de a crea un dispozitiv de distilare care funcționează cu ajutorul energiei solare. Astfel un panou solar a fost inventat de oameni de știință care nu numai că produce energie, ci și apă potabilă. Noul dispozitiv utilizează o parte din cantitatea de căldură în exces pentru a evapora apa de mare, iar inventatorul său speră că va ajuta zonele deșertice să înflorească și să aducă apă potabilă curată la milioane de oameni, potrivit Daily Mail.

Panourile solare sunt destinate producerii de energie, însă în cazul de față oamenii de știință au utilizat de asemenea și produsul secundar al acestora și anume căldura. Aceasta provoacă evaporarea apei murdare și trecerea printr-o membrană care o curăță. Evaporarea creează, de asemenea, căldură, care este utilizată într-un al doilea proces de distilare.

Se dorește ca acest panou să contribuie la satisfacerea cererii tot mai mari de energie și de apă curată. Chiar dacă ideea de a combina cele două instrumente a fost luată în considerare și în trecut, prototipurile anterioare au fost ineficiente pentru a putea fi viabile din punct de vedere comercial. Iar pentru a rezolva această problemă, ultimul model al grupului de cercetători reutilizează căldura produsă când apa se evaporă după fiecare etapă de distilare. În cadrul proiectului publicat pe site-ul de specialitate Nature Communications aceștia au explicat faptul că în partea de sus a dispozitivului există un panou solar care convertește energia solară în energie electrică ca proces normal.

Panoul solar produce căldură ca produs secundar, care poate fi utilizată pentru încălzirea apei murdare pe măsură ce aceasta trece pe sub panou, astfel determinând evaporarea acesteia. După aceea vaporii de apă vor trece printr-un strat de membrană poroasă pentru a-i curăța, înainte să fie condensati, apa rezultată fiind evacuată. Desigur, și acest proces produce căldură care la rândul său este folosită la stratul de mai jos unde este distilată și mai multă apă murdară.

Iar, în cele din urmă, acest proces continuă pe mai multe straturi înainte ca apa curată să fie colectată într-un recipient. Cercetătorii au afirmat că dispozitivul va funcționa cu apă de mare, apă salmastră, apă de suprafață contaminată, dar și cu apă subterană. Potrivit Daily Mail, profesorul Wang a spus:

„Dispozitivul de dimensiune completă ar trebui să fie la fel de lung ca un panou fotovoltaic comercial. Scalarea până la această dimensiune este încă o provocare, dar progresăm treptat și în mod constant. Există anumite bariere de proiectare și tehnologice care trebuie depășite înainte de a fi adoptat la scară largă. Vom lucra la îmbunătățirea performanțelor, la scalarea fabricării și la reducerea costurilor de fabricare a dispozitivului. Vă imaginați că ar putea dura câțiva ani pentru a ajunge acolo”.

Această invenție produce, de asemenea, la fel de multă energie ca un panou solar, fără să aibă atașamentul adăugat. În mod normal panourile solare și instalațiile de distilare a apei ocupă o suprafață vastă de pământ, astfel încât dispozitivul ar putea rezolva două probleme în același timp și ar putea economisi și spațiu. Încă din anul 2017, 844 de milioane de oameni din întreaga lume nu au aces la apă curată, în timp ce 1,1 miliarde de oameni nu beneficiază de energie electrică.

credit foto: tafalla.es, nature.com, Daily Mail