În cadrul evenimentului MWC 2019 de la Barcelona, Huawei a lansat noul Mate X. Acesta este de fapt primul telefon pliabil al acestei companii și de asemenea sosește cu un display pliabil la exterior. Huawei Mate X,  în cea mai mare parte, este diferit de Samsung Galaxy Fold.

Smartphone-ul Mate X are un ecran OLED cu un display de 8 inci, baterie de 4.500 mAh, o grosime ce se poate plia de numai 11 mm, dar și procesorul Kirin 980 de la Huawei. Și totodată dispune de modemul 5G Balong 5000. Display-ul unic al lui Mate X are rolul de a îndeplini trei sarcini importante. Când telefonul este îndoit, acesta pare a fi un smartphone cu ecran dual, avand în vedere că cel de-al doilea va fi afișat pe spate.

Astfel vă permite să fotografiați prin intermediul camerei principale sau să împărtășiți afișajul principal cu o persoană din cealaltă parte. De altfel în momentul în care veți deschide Mate X veți obține o tabletă aproape pătrată, care are rame minime pe trei laturi.Trebuie să specificăm faptul că una dintre laturi este rezervată unei secțiuni de prindere mai groase, care încorporează cele 3 camere, blițul de care sunt însoțite, dar și un buton cu un sistem de prindere (sub formă de clamă) ce fixează tableta pliantă într-o poziție închisă.

Când telefonul este sub formă de tabletă acesta nu depășește o grosime de 5,4 mm, iar când este pliat, acesta are o grosime de 11 mm. Iar în mare parte acest lucru este posibil datorită faptului că acest tip de model nu are nici un fel de gaură pe suprafața carcasei, în pliul său. De asemenea acesta reprezintă cel mai mare avantaj al plierii unui ecran în jurul exteriorului. În linii mari putem spune că afișajul pricipal de 6.6 inch are o rezoluție de 2480 x 1148 atunci când este îndoit.

Afișajul posterior de 6.4 inch are o rezoluție de 2480 x 892 atunci când este îndoit, la fel ca și cel principal. Iar ecranul pricipal de 8 inch are o rezoluție de 2480 x 2200, în momentul în care este sub formă de tabletă. Cu toate astea nu se cunosc prea multe date despre camera foto a lui Mate X  și nici dacă va avea același sistem foto pe care îl regăsim la Huawei Mate 20 Pro.

Însă se spune că modelul Huawei Mate X are un senzor de amprentă digitală și de asemenea are o versiune îmbunătățită a funcției Huawei SuperCharge, care va ajuta la încărcarea telefonului de până la 85% în numai 30 de minute. Prețul pentru un device Huawei Mate X cu 8 Gb de memorie RAM și 512 GB spațiu de stocare poate fi de aproximativ 2. 299 de euro și se va putea achiziționa de pe piață undeva pe la mijlocul acestui an.

credit foto: forbes.com