Președintele PSD, Viorica Dăncilă, și soțul acesteia, Cristinel Dăncilă, într-o primă ieşire publică povestesc despre momentele în care s-au cunoscut în urmă cu 36 de ani şi prima întâlnire a fostului premier Viorica Dăncilă cu socrii.

„Era fată de la oraș. Și am adus-o cu trenul. Și am luat-o cu căruța de la gară. Am oprit în față porții unde au ieșit părinții, tată, mama, cărora le-am prezentat viitoarea mea soție.”,

a spus Cristinel Dăncilă.

„Era prima întâlnire cu socrii, era normal să am emoții. Am învățat un lucru: că aceeași dragoste pe care am primit-o de la socrii mei și aceleași aprecieri trebuie să le transmit mai departe soției fiului meu”,

a povestit Viorica Dăncilă.

Cu privire la Victor, fiul lor înfiat, Cristinel Dăncilă dezvăluie faptul că, inițial, nu a fost de acord considerând că sunt prea tineri să își asume o asemenea sarcină.

În ce privesc regretele, cel mai mare regret al Vioricăi Dăncilă este acela că nu a stat mai mult alături de familie.

Cristinel Dăncilă vorbește și despre prima calitate a soției sale, Viorica Dăncilă.