După ce Biroul Electoral Central(BEC) a respins cererea de înscriere în campania electorală pentru alegerile europarlamentare a Alianței USR-PLUS, într-o postare pe facebook, Lia Olguța Vasilescu lansează o serie de ironii la adresa “băieților” de la USR și PLUS.

“Băieții de la USR minus Plus au senzația ca tot ce merge prost in viața lor trebuie sa li se tragă de la PSD și Dragnea! Ei nu au nicio vină că nu știu sa interpreteze o lege și niciun aiurit prin partid care sa le facă prost documentația… Însă, partea cu judecătoarea pe care până ieri o ridicau in slavi fiindcă l-a condamnat pe Liviu Dragnea, iar azi o trimit direct in tabăra PSD fiindcă le-a respins înscrierea alianței, e maximă! Lasă, băieți, că vine Caramitru junior cu ordonanța de urgență care vă înscrie pe voi și ne desființează pe noi și se rezolva!” a scris Olguța Vasilescu pe Facebook.


Postarea fostului ministru al Muncii este în linie cu o postare publicată pe pagina oficială a Partidului Social-Democrat, postare prin care PSD solicită USR și PLUS să înceteze să mai dea vina pe alții pentru propria lor incompetență și să aibă încredere în justiție, să urmeze căile legale de atac pentru a-și apăra punctul de vedere.