Săptămâna Mare a început cu Duminica Floriilor și cuprinde toată perioada până în Sâmbăta dinaintea Paștelui inclusiv, fiind ultima săptămână a Postului Paștelui. Este o perioadă de post, rugăciune și tristețe, rememorând chinurile Mântuitorului Iisus Hristos, iar în toate aceste zile se fac slujbele bisericeşti numite Denii, pentru pomenirea ultimelor zile ale lui Hristos pe Pământ, acestea având loc în seara zilei dinainte, conform obiceiului vechi care spune că ziua începe la apusul soarelui şi se sfârşeşte la apusul soarelui din ziua următoare.

Pentru Săptămâna Patimilor sunt caracteristice următoarele tradiții, conform crestinortodox.ro: păstrarea liniștii, a tristeții generale; focuri rituale; respectarea strictă a postului; interdicția unor importante lucrări casnice;  îngrijirea locuințelor; curățenia prin curți; întreruperea provizorie a lucrărilor principale în câmp; confecționarea hainelor noi pentru sărbătoare; tăierea vitelor și păsărilor pentru sărbători; împărtășirea la biserica; iertarea reciprocă între oameni.

În Lunea din Săptămâna Mare se face curățenie generală în gospodării, se scoate totul din casă la aerisit, se repară şi se văruiesc casele, iar mobilierul se spală şi repară. Curţile se mătură, se scot gunoaiele, gardurile se repară, şanţurile se curăţă de nămol şi se face curat la animale. Muncile la câmp sunt permise până miercuri inclusiv, iar după această zi bărbații trebăluiesc pe lângă casă, ajutându-și nevestele la treburile gospodărești.

În Joia Mare, oamenii merg la biserică să se spovedească și împărtășească și fiecare familie duce la biserică colaci, prescuri, vin, miere de albine și fructe pentru a fi sfințite și împărțite. Joia Mare este ziua în care, de regulă, se prepară cele mai importante copturi pascale: pască, cozonacii cu mac și nuca și babele coapte în forme speciale de ceramică și de asemenea se vopsesc ouăle, despre care se spune că au puteri miraculoase.

Una dintre tradițiile acestei perioade este legată de cojile ouălor folosite la pască care nu se aruncau și nici nu se ardeau. Ele se strângeau cu multă grijă într-un vas special și se aruncau în Sâmbăta Paștelui pe o apă curgătoare crezându-se că, astfel, găinile și puii aveau să fie păziți de uliu peste vara. Se mai credea că, în felul acesta, se dădea de știre Blajinilor – popor mitic care trăia sub pământ – că se apropie cea mai mare sărbătoare a creștinilor.

De asemenea, până la Joia Mare, femeile se străduiau să termine torsul de frica Joimaritei care, în imaginarul popular era o femeie cu o înfățișare fioroasă ce pedepsea aspru lenea nevestelor sau a fetelor de măritat. De multe ori nici flăcăii leneși, cei care nu terminau de reparat gardurile sau nu îngrijeau bine animalele pe timpul iernii, nu erau iertați de aceste pedepse. De fapt, Joimăriță era, la origini, o zeitate a morții care supraveghea focurile din Joia Mare și care, treptat, a devenit un personaj justițiar ce pedepsea lenea și nemunca.

Conform tradiției, în noaptea ce premerge Joia Mare sau în dimineața acestei zile se deschid mormintele și sufletele morților se întorc la casele lor, iar pentru întâmpinarea lor se aprindeau focuri prin curți, în fața casei sau în cimitire, crezându-se că, astfel, ei aveau posibilitatea să se încălzească. Focurile de Joi-Mari erau ruguri funerare aprinse pentru fiecare mort în parte sau pentru toți morții din familie și reprezentau o replică precreștină la înhumarea creștină din Vinerea Mare.

Există de asemenea și superstiții legate de această zi printre care amintim faptul că nu este bine să dormi în Joia Mare, căci cine doarme în această zi va rămâne leneș tot anul.

Conform tradiției creștine, Vinerea Mare este ziua în care Iisus a fost răstignit și a murit pe cruce pentru răscumpărarea neamului omenesc de sub jugul pactului strămoșesc. Din această cauza Vinerea Mare este zi de post negru. În această zi nu se mai slujește Sfînta Liturghie și nu lucrează nimeni nimic, nici măcar clopotele nu se trag. Dealtfel de când se slujește Punerea în Mormânt și până în ziua Învierii, nu se trag clopotele.

Prohodul Domnului de vineri seară este ultima etapă a tanguirii lui Hristos, care se află acum în mormânt. La sfârșitul slujbei se înconjoară biserica cu Sfântul Aer, pe sub care trec apoi toți credincioșii. Numit și Epitaf,  Sfântul Aer este o pânză pe care se află imprimată, brodată ori zugrăvită icoana înmormântării Domnului. Epitaful simbolizează trupul mort al lui Hristos.

Sâmbătă Mare este ultima zi de pregătire a Paștilor, când femeile trebuie să pregătească marea majoritate a mancarilor, să termine curățenia în gospodărie și să facă ultimele retușuri la hainele noi pe care urmează să le îmbrace în zilele de Paști. De obicei, în Sâmbăta Mare are loc și sacrificiul mielului, din carnea căruia se pregătesc mâncări tradiționale: drobul, friptura și borșul de miel.

La miezul nopții, lumea pornește spre biserică pentru a participa la slujba de Înviere și pentru a lua Lumina. Duminică este Ziua Luminată când toţi creştinii sărbătoresc cu bucurie Învierea Domnului.

Este cunoscut faptul că obiceiurile și tradițiile se regăsesc îndeosebi în spațiul rural și în funcție de zone, acestea sunt cât se poate de diferite, totodată putându-se observa cât de bine au fost ele păstrate în timp.