În perioada 6-8 decembrie, Muzeul Naţional al Ţăranului Român din Capitală găzduieşte Târgul de Sfântul Nicolae, unde peste 100 de meșteri mari, cei mai pricepuți olari, lingurari, cojocari, cofetari, țesătoare, cusătorese, împletitoare, pielari, rudari, iconari, cioplitori… vin din toate zonele țării, cu lucruri frumoase, numai bune de târguit, pe care le-au meșterit peste an, anunţă instituţia.

Potrivit acestei, vizitatorii pot admira și cumpăra jucării, nuielușe, măști, ii, podoabe, opinci, cergi, scoarțe, străchini, oale de sarmale, icoane, pristolnice, blide, marame, ibrice, chimire, curele, genți, alambicuri, blidare, copăițe, sărărițe, pipernițe, găvane, lingurare, linguri, fluiere, ocarine, împletituri din pănuși, oale, scăunașe, ștergare, lăzi de zestre, catrințe, cămăși, fote, clopoței, zurgălăi, dar și turtă dulce, cozonaci, mere, miere, plăcinte, ciocolată de casă, halviță, plante medicinale, țuică, fructe și legume.

Târgul de Sfântul Nicolae este organizat de secţia Educație muzeală, coordonatori Oana Constantin și Simona Hobincu, şi este deschis între orele 10:00 şi 18:00, iar prețul biletului de intrare la târg este de 8 lei pentru adulți, pentru pensionari – 4 lei, iar pentru elevi și studenți, posesori ai cardului Euro 26, în vârstă de până la 30 de ani, şi persoanele adulte cu handicap mediu sau ușor – 2 lei.

„Sfântul Nicolae face parte dintre sfinții cu mare ținere. Iarna începe, după unii, în această zi. Când își scutură barba sfântul, începe să ningă.

Mai important decât toate este faptul că Sfântul Nicolae reprezintă o geană de nădejde. Poate că nu se sfârșește lumea, poate că vine primăvara iar…

Sfântul Nicolae ajută fetele sărace. Obiceiul de a dărui copiilor dulciuri și o nuielușă este o inovație a orașului, o prefigurare a lui Moș Crăciun cel atoatedăruitor” (din Ghidul sărbătorilor românești, de Irina Nicolau)