Ion Ştefan, propus pentru funcţia de ministru al Dezvoltării Regionale, a recunoscut cu seninătate că a debutat în afaceri alături de celebrul Gigi Kent, implicat în devalizarea Credit Bank și în afaceri cu contrabandă, scrie cotidianul jurnalul.

Declaraţia lui Ion Ştefan a apărut într-un interviu acordat în martie 2016, pentru o publicaţie românească din diaspora.

„Decid astfel să fac o societate cu fratele meu. O societate care va lucra pentru Gigi Kent, faimos la acea vreme. La cei 26 de ani ai mei eram printre cei mai tineri dar nu am avut probleme de niciun fel, mai ales că ieșise scandalul <<contrabanda la Vama Focșani>> în care fusese implicat și Gigi Kent”.

Ion Ştefan l-a avut ca asociat, în cadrul firmei Balcanica Prod, pe fostul șef al Vămii Focșani, Dumitru Marica. Acesta tocmai ispăşise o condamnare de patru ani de închisoare, pentru contrabandă.

În 2014 compania pe care o conduc, Balcanica Prod, a fost premiată printre primele zece companii din Moldova. 11,9% din TVA încasat în județul Vrancea este plătit de firma Balcanica Prod, adică 12.700.000 lei”,

se lăuda Ion Ştefan în interviul din 2016.

Deputatul Ion Ștefan a intrat în atenția opiniei publice în urmă cu o săptămână, când a fost nominalizat de Ludovic Orban să facă parte din Guvernul PNL. Imediat, au ieșit la iveală amănunte mai mult decât scandaloase din activitatea sa ca persoană particulară. Conform presei, deputatul a ridicat, în urmă cu 19 ani, o vilă în Focșani, însă, în acte, la primărie, a declarat că acea construcție are doar 76 de metri pătrați, în condițiile în care, în realitate, este vorba despre… 900 de metri pătrați. Întrebat cum a ajuns să-și construiască o casă atât de mare, Ion Ștefan a răspuns că a fost o eroare a constructorului care a realizat o grindă mai mare, astfel încât „mansarda a devenit etaj”. Numai că impozitele pe clădire aferente acestei construcții au fost plătite la nivelul celor 76 de metri pătrați din acte. Fapt ce a determinat, ieri, Primăria Municipiului Focșani să-l someze public, printr-un comunicat de presă, să-și achite datoriile la stat.

Foto: bzi.ro