La data de 23.10.2019, procurorii DIICOT- S.T. Iaşi au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpatului Adrian Dolniceanu, unul dintre cei mai vocali membri #rezist din Iaşi, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc, informează bzi.ro.

În fapt s-a reţinut că în cursul anului 2019, cu sprijinul soției sale, inculpatul a înființat pe raza comunei Tomești, judeţul Iași, la adresa la care locuiesc cei doi împreună cu fiica minoră, pe terenul curții situat în spatele casei, în interiorul unor sere (construcții pe cadru de lemn, acoperite cu folie din plastic) o plantație ilicită de cannabis de tip indoor constituită din mai multe plante de cannabis, în scopul recoltării și obținerii drogului de risc cannabis (inflorescențe), droguri destinate atât comercializării, cât și consumului personal.
În urma percheziției domiciliare, au fost ridicate 3 kilograme de cannabis, precum și alte bunuri și materiale utilizate în derularea activității infracționale.

În cursul zilei de miercuri inculpatul a fost prezentat Tribunalului Iaşi cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Foto: bzi.ro