Cu inima plină de durere şi îngrijorare trebuie să vă aducem la cunoştinţă, că parcă duşmanii nației ăsteia bântuite de însăși istoria ei, s-au înmulţit.

Avem, deci, cu un duşman mai mult! Iar noul duşman e ,,fratele nostru”.

Acest discus vom ţine la căpătâiul Statului de Drept dacă ne vom complace, în continuare, în mocirla morală şi instituţională în care propovăduitorii anarhiei ne împing de cativa ani. Vedem, chiar în aceste zile în care toţi românii ar fi trebuit să fie mândrii că preluăm preşedinţia Uniunii Europene, în care meschinele şi îngustele interese politice personale sau de partid ar fi trebuit lăsate deoparte, cum preşedintele românilor şi opoziţia, le cer mai marilor Uniunii să declare guvernul României inecompetent, să sancţioneze abateri imaginare de la democraţie, să ne reducă drepturile, să ne taie finanţările şi, dacă se poate, să pună la guvernare şi chiar în fruntea parlamentului, în locul celor votaţi de români, pe cei care servesc interesele preşedintelui şi, prin el, interesele financiare. Trista ţara am ajuns in care trădătorii pozează în mari patrioţi, delatorii se dau apărători ai intereselor naţionale, pângăritorii statului susţîn că sunt exemple de etică şi de moralitate. Defăimarea naţiei şi a guvernanţilor a devenit virtute. Iar guvernanţii, ce fac?

Dar cum poate există virtute într-un astfel de sentiment profund duşmănos? Când binele la care pretind că tinde iubirea lor de patrie constă în a face rău românilor.

Putem să numim virtute ceea ce distruge toată virtutea?

De ce nu ajung la groapă de gunoi a istoriei, toți cei care nu merită să aibă un nume scris în cărțile istoriei?

De ce nu răspund pentru faptele lor, care ar fi sancţionate în orice societate democratică normală?

De ce sunt susţinuţi cei care rup legăturile societăţîi umane, distrug inocenţa naţiei şi nimicesc ideea de dreptate, doar pentru că au interese meschine insuficient sancționate la vot?

De ce se joacă în continuare cu interesele naţionale, cu mintea şi cu sufletul românilor, cumva doar că există o majoritate atât de mâhnita încât preferă să tacă?

Răspunsul este pe cât de simplu, pe atât de dezarmant. Pentru că, înainte să trădeze au avut grijă să-şi asigure liniştea. Pentru că înainte de toate au anulat prevederile legale care le-ar fi incriminat josnicia. Au sluţit legea iar acum îi ceartă pe cei care vor să se revină la normalitate. O normalitate care ar trebui să prevadă chiar de mâine reincriminarea defăimării şi a insultei faţă de ţară şi faţă de simbolurile naţionale. O normalitate care există în 23 dintre cele 28 de ţări ale Uniunii Europene. O normalitate care înseamnă sancţionarea unor astfel de fapte cu puşcărie în 20 dintre ţările de care delatorii naţiei se roagă să ne sancţioneze. În Germania, de exemplu, cei care se manifestă împotriva interesului naţional, pot stă chiar şi 5 ani după gratii. În Polonia 3 ani  în Belgia şi Portugalia câte 2, iar în celelalte 15 state membre, până la un an. Chiar şi în Luxemburgul lui Junker sau în Olanda lui Timmermans, asemenea fapte nu rămân nepedepsite, pentru că şi acolo există texte de lege care incriminează cea ce, în mod absolut batjocoritor la adresa inteligenţei românilor, opoziţia şi preşedintele Iohannis, numesc ,,libertate de exprimare”. NU domnilor şi doamnelor înalţi demnitari ai României! Să boicotezi sau sa nu fi pregătit de preluarea preşedinţieie ConsiluluiUE sau să spui că guvernul este nepregătit şi incapabil să facă faţă acestui moment, să inventezi derapaje democratice şi atacuri la statul de drept, să ceri sancţionarea economică a României pentru că sunt lezate interesele prietenilor germani ori austrieci şi ale finanţatărilor obscure, nu este libertate de exprimare! Să ceri în parlamentul European, anularea dreptului de vot al României în Consiliul Uniunii Europene, doar pentru a-ţi rezolva meschinele interese politice din ţară, nu este libertate de exprimare. Este subminarea intereselor naţionale. Şi pentru asta este nevoie să schimbăm legea. Să revenim în matcă constituţională care ne spune, fără echivoc, că:

,,Sunt interzise de lege defăimarea ţării şi a naţiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenţă publică, precum şi manifestările obscene, contrare bunelor moravuri!”

E timpul să transpunem asta în lege, aşa cum ne cere Constituţia. Aşa cum a stabilit Curtea Constituţională că este normal şi constituţional! Iar pentru cei care susţîn contrariul îi îndemn să citească decizia nr.183/2004 dar şi jurisprudenţa mai veche a Curţii Constituţionale. Vor află, probabil cu uimire, că stabilirea limitelor exercitării unui drept sau a unei libertăţi poate fi făcută de legiuitor cu respectarea dispoziţiilor art.53 din Constituţie. Curtea Constituţională a constatat, cu deplin temei, necesitatea incriminării faptei de ofensă adusă autorităţilor. O astfel de măsura restrictivă privind libertatea de exprimare este necesară şi adecvată scopului legitim urmărit, adică protecţia demnităţîi statului şi a însemnelor naţionale, a demnităţii şi onoarei unui cetăţean care îndeplineşte o funcţie publică.

“Tocmai învestirea cetăţeanului cu o funcţie publică atrage nu  numai exigenţe sporite din partea acestuia, dar şi necesitatea unei protecţîi juridice speciale, întrucât reputaţia unei asemenea persoane se răsfrânge indirect asupra prestigiului autorităţîi în numele căreia acţionează în cadrul legal al atribuţiilor cu care a fost investită”

Susţin judecătorii constituţionali.

E timpul, deci,  că cei care, din interes personal sau din alte interese meschine, ne defăimează ţara şi guvernul, care îndeamnă la agresiune sau la nesupunere civică, la ură naţională ori la violenţă publică, de orice culoare politica ar fi ei, să plătească!  Iar pentru asta avem nevoie de lege. Pentru că fără o lege clară nu mai putem vorbi de domnia legii. Şi fără domnia legii nu mai putem vorbi de democraţie.