În Sfânta și Marea zi de Joi se praznuiesc patru lucruri: sfânta spălare a picioarelor ucenicilor de către Mântuitorul, Cina cea de Taină, rugăciunea cea mai presus de fire din grădina Ghetsimani și Vânzarea Domnului de către Iuda. În seara acestei zile creștinii merg la Denia celor 12 Evanghelii.

Potrivit crestinortodox.ro, în această sfântă zi, bisericile înfăptuiesc anumite slujbe, una dintre acestea fiind sfințirea Sfântului și Marelui Mir. Tot în Joia Mare la unele catedrale și mânăstiri „spălarea picioarelor” se săvârșește într-un mod mai aparte. Și anume: preotul iese din biserică, cu cădelnița în mână și merge către locul special amenajat unde sunt rânduiți 12 frați care vor fi spălați de către cel mai mare.

Pentru cei interesați de această rânduială bisericească trebuie să cunoască faptul că aceasta nu este nimic mai mult decât o invitație la smerenie, slujire, dăruire pentru ceilalți și până la jertfă. Conform sursei citate, acest ritual se desfășoară astfel:

„ Între cei 12 frați trebuie să se afle și un portar, și un econom, spre amintirea lui Petru. Cei 12 frați cântă psalmul 50, iar apoi cântăreții cântă tropare din Canonul zilei. “Arătat-a ucenicilor, Stăpânul, chip de smerenie. Că Cel ce îmbracă cerul cu nori S-a încins cu ștergarul și Și-a plecat genunchii pentru a spăla picioarele slugilor; întru a Cărui mână este suflarea tuturor celor ce sunt (din Cântarea a 5-a, Glasul al 6-lea)”.

În cadrul Cinei de Taină, Iisus Hristos se dăruiește pe Sine sub forma pâinii și al vinului. De altfel, mielul jertfit și mâncat de Paște semnifică o prefigurare a lui Hristos, ba mai mult decât atât se spune că este „Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatele lumii și Se oferă ca hrană pentru viața veșnică”.

Joia Mare este cunoscută mai ales, în cultura populară actuală, ca ziua în care se înroșesc ouăle. Se spune că ouăle înroșite sau impistrite în această zi nu se strică tot anul. Mai demult, ouăle se vopseau cu coji de ceapă, cu sunătoare, cu coajă de crin roșu sau cu flori de tei, iar luciul li se dădea stergandu-le, după ce s-au fiert, cu slănină sau cu untură. Totodată femeile se pregătesc pentru a definitiva ultimele detalii în ceea ce privește curățenia gospodăriei.

În Vestul țării, o familie care prepară pâinea pentru Paște, pentru biserică, o aduce acum cu vase noi, cu lumânări și vin, pentru a rămâne până la Paști. Din Joia Mare până în ziua de Paști se zice că nu se mai trag clopotele bisericilor, ci doar se toacă.

Joia Mare este considerată binefăcătoare pentru morți. Acum se face ultima pomenire a morților din Postul Mare. În Oltenia și acum se fac în zori, în curți și/sau la morminte focuri pentru morți. Se spune că ele inchipuiesc focul pe care l-au făcut slujitorii lui Caiafa în curtea arhierească, să se încălzească la el, când Iuda l-a vândut pe Hristos, sau focul unde a fost oprit Sfântul Petru, când s-a lepădat de Hristos.

credit foto: Inquam Photos / Liviu Chirica