Cel mai mare retailer de obiecte de mobilier din lume, IKEA, are în plan, ca parte a eforturilor de îmbunătăţire a profilului său de mediu, servirea salatei cultivată în containere de înaltă tehnologie din cadrul magazinelor sale, informează Reuters, citată de Mediafax.

În cadrul unui eveniment care a avut loc în Germania, IKEA a prezentat unul dintre containerele în care va cultiva salată.

Tot în cadrul evenimentului și-a exprimat intenția de a servi clienților salată proprie în cadrul restaurantelor sale, acest lucru fiind posibil chiar de luna viitoare. Managerul de inovare a Ingka Group, Catarina Englund, a declarat:

„Condițiile în care este cultivată salata asigură un produs calitativ atât din punct de vedere al gustului, cât și al dezvoltării necesare, cărora li se adaugă și avantajul reprezentat de sustenabilitatea oferită de lipsa transportului”.

Ingka Group este compania care deține majoritatea magazinelor IKEA. Containerele vor fi gestionate de către firma de producție Bonbio. Fiind distribuite pe patru rafturi care suportă un număr de circa 3.600 de plante, containerele vor fi alimentate cu nutrienți extrași din deșeurile organice, printre care și resturile de la restaurantele IKEA.

Agricultura circulară implică transformarea deșeurilor alimentare în nutrienți care sunt folosiți pentru a cultiva noi culturi.

„Sistemul, cunoscut sub numele de agricultură hidroponică, presupune faptul că plantele nu necesită sol sau pesticide, fiind utilizată cu 90% mai puțină apă și mai puțin de jumătate din suprafața agriculturii convenționale. De asemenea, luminile LED vor fi alimentate cu energie regenerabilă”.

Au spus reprezentanții IKEA.

Ba mai mult decât atât, potrivit aceleași surse, Catarina Englund a mai declarat:

„aproximativ 15-20 de kg de salată pot fi recoltate zilnic din fiecare recipient și faptul că salata va fi cultivată pe domeniul magazinelor asigură faptul că producția poate fi adaptată cu precizie la cererea fiecărui magazin, reducând deșeurile alimentare.”

Trebuie avut în vedere faptul că vânzările de produsele alimentare IKEA FOOD, precum hot-dogs sau chifteluțe suedeze, reprezintă aproape 5% din cifra de afaceri a companiei.

credit foto: banatulazi.ro