Festivalul Internațional de Film de la Cannes are loc în acest an în perioada 14 – 25 mai. Actorii Charlotte Gainsbourg şi Javier Bardem vor deschide cea de-a 72-a ediţie a festivalului, într-un eveniment care va avea loc pe 14 mai, la Grand Théâtre Louis Lumière de pe Croazetă, potrivit bfmtv.com, citat de Mediafax. Juriul competiţiei va fi condus de cineastul mexican Alejandro González Inárritu, iar filmul „The Dead Don’t Die” al lui Jim Jarmusch va deschide evenimentul şi competiţia.

Cunoscutul festival de film are loc în fiecare an în luna mai, fiind organizat pentru prima dată în anul 1932 de către Jean Zay, ministrul educației din Franța din acel moment. De asemnea, festivalul a fost realizat la propunerea lui Philippe Erlanger (reprezentantul guvernului francez la Festivalul de la Veneția și inspectorul general al Ministerului Educației și Artelor, responsabil cu filmul), bucurându-se de sprijin britanic și american. Începând din anul 1947 festivalul a fost denumit „Festival du film de Cannes” și de atunci locul unde se desfășoara acest festival a rămas același, orașul Cannes situându-se în sudul Franței, mai exact de pe Riviera Franceză. Cel mai important și mai prestigios premiu care se acordă în cadrul acestui festival este Palme d’Or pentru cel mai bun film.

Și în cadrul ediției din acest an a festivalului sunt așteptate nume mari din industria cinematografiei, atât actori cât și regizori celebri, dar și alte personalități din lumea filmului internațional. Printre aceștia se numără și Zhang Ziyi, Sylvester Stallone, Nicolas Winding Refn și Alain Delon. Starurile vor susține pe parcursul festivalului diferite conferințe, tema abordată fiind cariera artistică a marilor personalități.

Anul acesta celebrul actor Alain Delon va primi premiul onorific Palme d’Or pentru întreaga carieră. În cursul zilei de vineri, 24 mai, invitatul pe scena teatrului va fi Sylvester Stallone, cel care la acest festival își va anunța și lansarea filmului „Rambo V: Last Blood”, care va avea loc în toamnă. Enigmaticul regizor român Corneliu Porumboiu, așa cum este descris de publicația theguardian.com, se întoarce la Cannes cu filmul său “La Gomera”. Conform sursei menționate, festivalul a făcut atât de mult pentru a susține noul val românesc de regizori foarte interesanți.

„La Gomera” a fost filmat în România, Spania şi Singapore, în 2018, iar din distribuţie fac parte Vlad Ivanov, Catrinel Menghia (Marlon), Rodica Lazăr, Sabin Tambrea, Agustí Villaronga, Cristóbal Pinto şi Antonio Buíl. Cristi, un poliţist român corupt, implicat într-o afacere de 30 de milioane de euro cu mafia, ajunge pe insula La Gomera, în Spania, pentru a învăţa El Silbo, un limbaj fluierat folosit de localnici. Limbajul codat îl va ajuta să îl elibereze pe Zsolt, un traficant aflat în arest la Bucureşti, şi singurul din bandă care ştie unde sunt ascunşi banii.

„Filmul se concentrează pe o posibilă folosire a limbajului ancestral El Silbo, într-o lume în care comunicarea a devenit din ce în ce mai controlată, cu un conflict direct între verbal şi non-verbal”

Declara în timpul filmărilor Corneliu Porumboiu.

„În urmă cu câţiva ani, am urmărit un documentar despre El Silbo. Acest limbaj fascinant, aflat pe cale de dispariţie, redescoperit şi folosit din nou pe insula La Gomera, m-a inspirat şi motivat să scriu această poveste”

A adăugat regizorul, conform adevărul.ro. Lungmetrajul va fi lansat în cinematografele din România în toamna acestui an. De asemenea pentru cei care sunt interesați de lista filmelor nominalizate la acest festival, dar și de alte informații le puteți găsi pe site-ul oficial al festivalului.

credit foto: screendaily.com