Din bătrâni se povesteşte că pe vremea împăratului Irod trăia în Vifleemul Iudeii un păstor foarte bătrân, de lege păgână, cu numele Crăciun.

Acest păstor avea,

Avea, măre, avea,

Stâne de oi multe,

Multe şi cornute,

Cu lână miţoasă

Ca firul de mătasă.

Crăciun era om cu vază între semenii săi.

În seara de 24 spre 25 decembrie, adunându-se în Vifleem mult norod călător şi nemaifiind loc de dormit pe nicăieri, Sfânta Maria şi logodnicul ei, Iosif, au fost nevoiţi să poposească la marginea oraşului, la casele bătrânului Crăciun.

Îi venise vremea Naşterii, dar nevasta lui Crăciun, baba Iova, a alungat-o pe Maica Domnului din casă, deoarece bărbatul ei e om rău, nu suferă străini în casa lui şi o să se facă foc şi pară când va veni cu oile de la păşune.

Ce să tacă Sfânta Fecioară? Ceasul Naşterii se apropia. S-a furişat într-o iesle de boi din staulul păstorului.

Seara, târziu, Crăciun, doinind din fluier, s-a întors cu turma sătulă de la păşune.

Ajuns acasă, i-a dat poruncă babei Iova să-i gătească bucate multe pentru a doua zi, căci era o sărbătoare mare, Ziua Cărnurilor, şi va chema multă lume la ospăţ. I-a cerut apoi de mâncare şi să-i fiarbă nişte apă la foc, să se spele pe cap pentru sărbătoare.

Baba Iova a pregătit totul, căci ar fi fost vai de cojocul ei dacă nu l-ar fi ascultat vreodată pe Crăciun.

Pe la al doilea cântat al cocoşului, Crăciun o scoală pe nevastă să-i pună la foc bucatele. Aleargă baba Iova în curte, adună uscături să aţâţe focul. Nici nu apucă să-l aprindă şi vede o lumină în coşarul boilor, de părea că toată ograda e în flăcări. Aleargă, ţipă, strigă, se vaită, dar Crăciun sforăia şi habar nu avea ce se petrece în ograda lui.

Atunci, baba Iova aleargă în staulul vitelor şi ce vede? O vede pe Sfânta Fecioară că-L născuse în ieslea boilor pe Mântuitorul. În iesle pentru dobitoace Se născuse împăratul Luminilor şi în palat dumnezeiesc se schimbase staulul lui Moş Crăciun.

La această privelişte divină, cade în genunchi baba Iova şi strigă:

– Maică Preasfântă, Fecioară slăvită, miluieşte-mă!

Cu vorbe bune, Maica Domnului o roagă să se apropie de Sfântul Prunc şi să-i taie buricul. Baba era şi moaşă şi, ca toate babele, purta o custurice, un fel de bricegel ruginit, la brâu. Baba îi taie buricul şi pleacă veselă în casă, bate din palmă şi îi spune lui Crăciun că ea este moaşa Mântuitorului.

Ce bucurie,

Ce veselie,

Pe noi, Crăciune,

C-a venit în lume,

La noi S-a născut Domnul Cel de sus,

Domnul cerului şi-al pământului.

Hristos, Domnul Cel slăvit,

Cum de mult s-a prorocit!

Dar Moş Crăciun nu numai că nu crede, şi, în furia lui, o trânteşte pe biata femeie la pământ, ia o bardă şi-i taie mâinile pângărite pe pragul casei.

Cu mâinile boante, sărmana babă aleargă ţipând la ieslea Dumnezeiescului Prunc şi se roagă să o salveze.

– Moaşă Iovo, apropie-ţi mâinile de scutecele preasfinţite ale Pruncului! îi zice Maica Domnului.

Nici nu apucă să se atingă bine de leagăn că, ce să vezi? Minune, de trei ori minune! Mâinile sângerânde i se lipiră la loc şi din palmele ei ieşeau raze mai strălucitoare decât soarele.

Femeia îngenunchează cu evlavie în faţa Fiului Mariei şi I se închină, sărutându-I mânuţele cu lacrimi de bucurie.

Apoi aleargă în casă, plesnind din palme de bucurie, şi-i spune lui Crăciun minunea întâmplată:

– Iată, Crăciune, că, în locul păcătoaselor mele mâini, pe care mi le-ai tăiat, Fiul Mariei, împăratul Cerurilor, mi-a dat altele, mult mai frumoase, mai albe ca zăpada şi mai luminoase ca soarele!

Înspăimântat de îngrozitoarea lui faptă, Crăciun cade la pământ, plânge amarnic. Într-un târziu, se scoală ca dintr-un somn adânc. Se apropie de ieslea Mântuitorului. E preschimbat. Nu mai este acel Crăciun cu privirea fioroasă şi faţa posomorâtă de odinioară, cu inima împietrită. E un bătrân cu barba albă ca zăpada, cu faţa senină, blând la suflet ca un mieluşel şi plin de bunătate. Smerit, cade în genunchi la picioarele Domnului şi cere iertare cu ochii scăldaţi în lacrimi.

Glasuri de îngeri, strigăte de bucurie şi de veselie se aud din ceruri:

Slavă întru cei de sus Lui Hristos, Domnul Iisus,

Lui Hristos, lui Dumnezeu,

Din oraşul Vifleem,

Pe pământ pace,

Bucurie, veselie,

La oameni bunăvoire!

Din păgân, Crăciun se face creştin.

Fiul Mariei i-a dăruit ca în veci să nu moară, ci în fiecare an, cât va fi lumea şi pământul, să colinde prin frig, prin ger, prin vifor, ninsoare sau ploaie, cu traista plină, pe la casele tuturor, pe la bogaţi ca şi la săraci, aducând vestea Naşterii Mântuitorului, a Domnului nostru Iisus Hristos, povesteşte crestinortodox.ro.