Municipiul Oradea a cunoscut în ultimii ani o dezvoltare impresionantă în mare parte datorită atragerii de fonduri europene. Având în vedere investițiile realizate, acesta a ajuns printre orașele fruntașe ale țării în mai multe domenii, remarcându-se dezvoltarea turismului. Se poate observa transformarea vizibilă a orașului în zone precum centrul orașului sau zona Băilor Felix, unde s-au făcut investiții de milioane de euro. De asemenea unul dintre cele mai importante proiecte care au contribuit la dezvoltarea orașului îl reprezintă Complexul Wellness Termal ”Nymphaea”, fiind totodată și cel mai mare aquapark din această regiune a Europei.

Deschis în 2016, aquaparkul Nymphaea din Oradea este cea mai mare investiţie publică de acest fel din România, beneficiind de o investiţie de 20 de milioane de euro, jumătate asiguraţi din fonduri europene, conform businessmagazin.ro.

Turismul curativ termal orădean atrage tot mai mulți vizitatori în fiecare an iar aquapark-ul Nymphaea vine în sprijinul acestora cu 8 bazine interioare, 7 bazine exterioare, structuri de joacă speciale pentru copii, 6 saune, saloane de masaj, baie turcească, terenuri de sport și restaurante.

Un bilet pentru adulţi costă 60 lei, biletul pentru elevii cu vârste între 14 şi 18 ani şi pensionari – 50 lei, iar cele pentru copii cu vârste între 3 și 14 ani – 30 lei, copiii mai mici de 3 ani având acces gratuit. Prețul unui bilet include accesul la toate bazinele exterioare și interioare, bazinul de înot internațional, cele două bazine de jacuzzi din interior, toate toboganele, un șezlong sau scaun și un dulap accesibil cu brățara primită. Separat se plătesc băile turcești – 25lei/zi, scaunele – 12lei/zi, jacuzzi vip – 30lei/60min, zona de masaj, spa și restaurantul. Aceste servicii se încarcă pe brățară doar la casierie, cu bani cash.

Nymphaea este deschis pe toată durata anului. În intervalul mai-septembrie funcţionează atât partea interioară cât şi cea exterioară, iar în perioada octombrie-aprilie, doar partea de interior.

Pentru detalii și informații suplimentare puteți vizita site-ul aquapark-ului Nymphaea din Oradea.

Enjoy! ?

Publiée par Aquapark Nymphaea Oradea sur Lundi 12 décembre 2016