Cea de-a 29-a ediție a Festivalului Național de Teatru se va desfășura la București, în perioada 18-27 octombrie. Deschiderea oficială a FNT 2019 va avea loc vineri, 18 octombrie, de la ora 21:30, în foaierul central al Teatrului Național „I.L.Caragiale” din București.

Cu această ocazie va fi vernisată și expoziția „Doina Levintza – experiment teatral”, care va însoți Festivalul – fiind deschisă publicului pe întreagă sa durată – în foaierele „Marmură” și „Tapiserii” ale TNB. Potrivit organizatorilor, creații alese, regândite de inegalabila Doina Levintza, propun o formulă nouă a costumului de teatru într-un manifest artistic de sine stătător: un demers menit să-i recalibreze semnificația. Costumul dobândește, astfel, noblețe, devenind un simbol al perenității celei mai efemere dintre arte: Teatrul.

Ediția din acest an a FNT este dedicată celor 30 de ani pe care îi celebrăm de la evenimentele din Decembrie 1989, care au repus România pe harta democratică a lumii.

Teatrul, clipa magică a Istoriei – este motto-ul din acest an al Festivalului Național de Teatru. Pentru că teatrul, precum o busolă în mijlocul degringoladei sociale, a avut mereu calitatea de a pune distanță și luciditate între el și abrutizare. A consemnat, prin spectacolele lui, perioade de ratări, dar și de fertile căutări. A avut puterea de opri – magic – clipa, pentru acei oameni care încă nu și-au pierdut moralitatea. A pedepsit kitschul, a aplaudat speranța, a încurajat meritocrația – chiar și în acest timp istoric scurt, care s-a scurs de la Revoluție încoace.

Teatrul poartă în el puterea de a o lua mereu de la capăt. De a fi martor, de a consemna epoci, dar și forța, prin mijlocirea creatorilor săi, de a lua atitudine atunci când totul pare să se năruiască“,

spune Marina Constantinescu, directorul Festivalului Național de Teatru.

Potrivit organizatorilor, o adevărată efervescență culturală va cuprinde Capitala în cele zece zile de festival. Celor 41 de producţii naţionale realizate în stagiunea 2018-2019 li se vor adăuga patru spectacole străine de teatru și dans de înaltă clasă care vor fi jucate pe scenele celor mai importante teatre partenere din București.

De asemenea, evenimentele unice, de o mare diversitate – conferințe, dezbateri, expoziţii, proiecţii de film, evenimente speciale, workshop-uri – concentrate în HUB-ul FNT (la ARCUB Gabroveni), vor îmbogăți zilele de festival.

Vedeți aici programul festivalului.