Ajuns deja la cea de-a XXIII-a ediție, Festivalul Filmului Francez în România va avea loc în perioada 8 – 19 mai, anul acesta. Un aspect demn de reținut este faptul că în cadrul acestei ediții unicitatea constă în organizarea acestui festival, pentru prima dată, în 13 orașe, cu aproximativ 146 de proiecții. Mai mult decât atât, conform Agerpres proiecțiile din cadrul acestui festival vor avea loc astfel:

  • București – între 8 și 16 mai;
  • Cluj – între 9 și 12 mai;
  • Timișoara – între 9 și 13 mai;
  • Iași – între 11 și 14 mai;
  • Arad – între 9 și 11 mai;
  • Brașov – între 9 și 11 mai;
  • Brăila – între 10 și 12 mai;
  • Buzău – pe 9 și 10 mai;
  • Constanța – între 16 și 19 mai;
  • Pitești – între 16 și 19 mai;
  • Sfântu Gheorghe – între 16 și 19 mai;
  • Sinaia – între 16 și 19 mai;
  • Suceava – pe 10 și 11 mai.

Unul dintre evenimentele importante ale Sezonului România-Franța, actuala ediție Festivalul Filmului Francez propune o temă care transcende timpul – Paris, toujours…”  purtând publicul printr-un periplu cinematografic având ca reper capitala Franței, de la momentul fondator al Revoluției din 1789 până într-un prezent al tinerei generații, ce oscilează între deziluzie și dorința de reinventare.

Cele patru secțiuni ale festivalului Filmului Francez: Competiția tinerilor regizori, Panorama filmelor franceze ale anului, Săptămâna Cahiers du Cinema și Retrospectiva vor aduce în fața publicului o selecție de 23 de filme. Competiția realizată în cadrul festivalului va avea drept marele premiu finanțarea pentru distribuție oferit de către TV5 Monde pentru câștigătorul competiției, respectiv filmul preferat de către public în urma vizionărilor.

În cadrul acestei competiții s-au înscris 6 filme diferite din punct de vedere stilistic și care conțin dramă, comedie, animație, dar și documentar, fiecare dintre ele având perspective variate. De altfel, se cunoaște faptul că toate filmele prezente în cadrul Festivalului Filmului Francez sunt în limba franceză, dar au și subtitrare în limba română.

Printre regizorii care vor fi prezenți la acest festival se numară și tinere talente precum: Marie Monge, Matthieu Baryere, Stephane Brize, Christophe Honore, Agnes Jaoui, Gilles Lellouche și mulți alți. Pentru cei care doresc să participe la acest festival, biletele pot fi achiziționate din librăriile Humanitas și Kyralina, la caseria sălii Elvire Popesco, dar și online de pe eventbook.

Puteţi consulta broşura festivalului, care include programul filmelor în toate cele 12 oraşe.