Armata americană a dezvoltat un instrument prin care poate ajuta soldații să rămână treji fără să fie nevoiți să consume prea multă cofeină, chiar și atunci când sunt lipsiți de somn. De altfel sistemul urmărește să identifice cel mai bun moment al zilei pentru cel mai sigur și eficient consum de cofeină. Pentru ca fiecare persoană să aibă parte de rezultate optime, instrumentul acesta creează o strategie de dozare unică. Totodată s-a demonstrat că acest instrument de dozare a cofeinei a dus la o creștere medie cu 40% a vigilenței și în același timp aportul de cofeină a fost redus destul de mult.

Ba mai mult decât atât sistemul 2B-Alert Web 2.0 și-a propus să identifice cel mai bun, sigur și eficient moment al zilei în care se poate consumă cofeină. Potrivit Daily Mail, cercetătorul principal al echipei care a conceput acest sistem, doctorul Jaques Reifman a declarat:

„Dacă stai treaz toată noaptea și trebuie să fii în formă maximă între, de exemplu, 9.00 și 17.00, dar îți dorești să consumi cât mai puțină cofeină posibil, când și câta cofeină ar trebui să consumați? Acesta este tipul de întrebare la care 2B-Alert a fost conceput să răspundă.”

De asemenea, cercetătorii au prezentat un studiu în 2018 în care au efectuat sarcini psihomotorii de vigilență (PVT) și totodată au indicat datele referitoare la somn și la consumul de cafeină. După aceea sistemul a utilizat toate aceste date pentru a putea calcula o strategie de dozare unică pentru fiecare persoană în parte.

Prin urmare echipa de cercetători a adăugat și o altă serie de factori pentru a putea ajunge la ajustarea rezultatelor, incluzând perioadele de vârf dorite într-un program de somn/trezire, nivelul minim de vigilență dorit, dar și doza maximă de cofeină tolerată. Cu toate astea, cercetătorul Reifman a afirmat potrivit sursei citate:

„Instrumentul nostru Web 2B-Alert permite unui individ, în cazul nostru militarii activi, să optimizeze efectele benefice ale cofeinei, reducând în același timp consumul acesteia”.

Trebuie precizat faptul că acest instrument este disponibil gratuit online și poate fi utilizat pentru aplicații non-militare, potrivit informațiilor furnizate de către echipa de cercetători. Totodată nu trebuie ignorant faptul că rezultatele vor varia, având în vedere că de cele mai multe ori cofeina funcționează diferit pentru fiecare individ în parte.

Prin urmare testele din trecut au fost cele care au sugerat că metoda poate fi eficientă în ameliorarea efectelor cofeinei și contribuind la menținerea aportului de cafea la un nivel minim pentru menținerea sănătății organismului. Potrivit Daily Mail, cercetătorul Reifman a spus:

„Am constatat că prin utilizarea algoritmului nostru, care determină când și câtă cafeină trebuie consumată, putem îmbunătăți vigilența cu până la 64%, consumând aceeași cantitate totală de cofeină”.