Camera Deputaţilor a votat, miercuri, decizional, proiectul de lege prin care votul în Diaspora pentru alegerile prezidenţiale este extins la trei zile. Legea mai prevede ca votul în România şi în Diaspora să fie extins până la ora 24.00, în cazul în care există cetăţeni în secţia de votare, conform mediafax.

Camera Deputaţilor a adoptat, decizional, miercuri, cu 228 “pentru” şi unul “împotrivă” proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative în materie electorală.

Deputaţii au respins, însă, la dezbaterile asupra proiectului, cu 187 de voturi “împotrivă” şi 22 voturi “pentru” amendamentul prin care publicarea exit-poll-urilor să se facă doar după ora 24:00 din ultima zi de vot.

Iniţiativa legislativă modifică următoarele legi: Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României; Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente; Legea nr. 288/2015 privind votul prin corespondenţă; Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale.

Propunerea de lege a primit, marţi, de la Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor, un raport de adoptare, cu amendamente.

Un amendament controversat la dezbaterile din Comisia Camerei Deputaţilor a fost cel referitor la întocmirea listelor electorale suplimentare pe suport de hârtie, care a fost admis în cele din urmă, cu condiţia ca acestea să fie făcute doar în cazul în care sistemul informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal nu mai funcţionează. Amendamentul a fost introdus de grupurile de deputaţi PNL şi USR.

Deputaţii au introdus, marţi, şi amendamentul prin care publicarea exit-poll-urilor se va face doar după ora 24:00 din ultima zi de vot, pentru a nu influenţa rezultatele alegerilor.

Românii din afara ţării vor putea vota la alegerile prezidenţiale pe parcursul a trei zile, respectiv vineri, sâmbătă şi duminică.