În urma protestelor taximetristilor din București și a negocierilor purtate între guvern și reprezentanții Confederației Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR), serviciile de carsharing printre care se numără Uber și Taxify urmează să fie reglementate printr-un OUG în care sunt prevăzute aceleași reguli pe care trebuie să le respecte acum și serviciile clasice de TAXI, printre acestea numărându-se obținerea de către șoferii care oferă servicile de carsharig a unor atestate de transport persoane, montarea de case de marcat și serviciu de dispecerat, apărând și o prevedere care interzice transportul public, contra cost, de persoane, fără autorizație valabilă în acest sens.

„Este interzis transportul public, contra cost, de persoane cu un autoturism, fără a deține pentru asta, după caz, autorizație taxi valabilă sau copie conformă valabilă”

De asemenea, din textul de lege existent care pedepsește transportul ilegal de persoane urmează să fie scoasă sintagma „transport de persoane în mod repetat”. Modificarea este considerată a fi necesară deoarece caracterul repetitiv al faptei este ambiguu şi imposibil de măsurat, se arată în expunerea de motive a reprezentanților COTAR prezenți la negocierile cu guvernul. În urma acestei noi reglementări, şoferii care folosesc aplicaţii precum Uber sau Taxify pot fi amendaţi cu sume cuprinse între 1.000 şi 5.000 de lei ori de câte ori sunt prinşi că transportă pasageri fără respectarea noilor norme ce urmează să fie prevăzute în viitorul OUG.

În replică la această viitoare măsură, fostul ministru Cristian Ghinea, deputat USR, scrie pe o rețea de socializare:

“Așa arată un guvern de tâmpiți

În loc să reglementeze piață pentru a oferi cât mai multe alternative clienților, în loc să ridice standardul în domeniul taximetriei, ei interzic aplicațiile de car-sharing.

Pentru orice incompetent, noile tehnologii sunt o chestie care trebuie interzisă, pentru că îi sperie. Nu știu ce să facă și cum să se adapteze, așa că interzic. România, anul 2019, guvernată de Dăncilă

A scris Cristian Ghinea pe contul său de facebook.