Uber a anuntat ca mărește tarifele pentru serviciile oferite, incepand inca de miercuri, 8 mai, în timpul orelor de vârf, conform antena3.ro. De altfel compania a luat această decizie ca un număr cât mai mare de soferi să fie prezenți pe aplicație.

Prin această măsură, compania își dorește să reducă timpul de așteptare pentru clienții serviciilor Uber. De altfel noul tarif pentru UberX va fi calculat astfel: 1.56 lei (tariful de bază), la care se adaugă 0.26 lei (tariful pe minut) sau 1.56 lei (tariful pe kilometru), în total tariful minim fiind de 12 lei. Pentru Uber Select și Uber Green tariful minim va fi de 14.4 lei, adică 1.98 lei (tariful de bază), 0.34 lei (tariful pe minut) și 1.98 lei (tariful pe kilometru). Trebuie să specificăm faptul că acestea sunt noile tarife pentru perioadele de vârf ale zilei.

De asemenea orele de vârf agreate de către Uber sunt următoarele: de luni până vineri în intervalul orar 07:00 și 10:00, de luni până joi între orele 16:00 – 19:00 și vineri în intervalul orar 13:00 și 19:00. Totodată Uber poate fi definit ca aplicația care conectează majoritatea șoferilor parteneri cu pasagerii, iar acest lucru are loc în mai mult de 64 de țări și peste 600 de orașe.  Mai exact, Uber este compania americană care a dezvoltat o aplicație atât pentru tablete cât și pentru smartphone-uri, care să le permită cliențior să-și comande un taxi ori de câte ori au nevoie.

În România, după ce legea nr. 38/2003, privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, a fost modificată, Uber este interzis dacă este practicat de către șoferii care nu au licență de transport persoane. De altfel, după numeroase proteste ale taximetriștilor, Uber a fost interzis în orașe precum Sofia, Lisabona, Madrid, Barcelona, Paris, Amsterdam sau Berlin.