Pentru această toamnă Compania TAROM oferă tarife reduse la achiziţionarea biletelor în perioada 15-20 octombrie 2019 pentru călătorii către anumite destinaţii în perioada 01 noiembrie – 14 decembrie 2019 şi 11 ianuarie – 31 martie 2020 data ultimului retur.

Potrivit unui comunicat al companiei, o primă categorie de tarife porneşte de la 119 euro (dus-întors, cu toate taxele incluse), pentru călătorii pe rutele Bucureşti – Atena, Istanbul, Frankfurt, Munchen, Roma, Chişinău, Hamburg, Tbilisi, Tel Aviv.

Apoi, începând cu un preţ de la 139 euro se poate călătorii dus-întors, cu toate taxele incluse, de la Bucureşti la Budapesta, Sofia, Praga, Belgrad, Stockholm, Amsterdam, Bruxelles, Erevan, Salonic.

De asemenea, pentru un preţ începând de la 159 euro, dus-întors, cu toate taxele incluse, puteţi ajunge de la Bucureşti la Paris, Cairo, Amman, Beirut, Barcelona, Madrid, Londra.

Conform operatorului de zbor, numărul de locuri este limitat, iar oferta se supune unor termene şi condiţii, precum: valabilitate doar pe curse operate cu avioane TAROM şi doar pe destinaţiile menţionate anterior; rezervarea şi emiterea trebuie efectuate în acelaşi timp, mai puţin în cazul rezervărilor efectuate pe site-ul companiei aeriene pentru care a fost bifată opţiunea de plată în agenţie în termen de maxim 48 de ore; reducere de 90% pentru tariful fără loc pentru primul infant până la vârsta de 2 ani. Perioada minimă de şedere la destinaţie este de două zile sau noaptea de sâmbătă spre duminică, iar perioada maximă de şedere la destinaţie este de 14 zile. Modificarea datelor de călătorie poate fi făcută doar cu plata diferenţei până la tariful disponibil şi aplicabil pe noile date de călătorie, plus o penalizare de 50 euro/echivalentul monedei de plată. Rambursarea biletelor achiziţionate nu este permisă.

În plus, toţi pasagerii zborurilor TAROM beneficiază de transport gratuit dus-întors, cu toate taxele incluse, un bagaj de mână de 10 kg, un bagaj de cală de 23 kg, check-in și catering la bord.

Foto: tarom.ro