Studenţii de la medicină şi-au exprimat, vineri, nemulţumirea cu privire la amânarea examenului de rezidenţiat din acest an şi subliniază că în această situaţie sunt peste 8.000 de tineri de la specializări precum medicină, farmacie şi medicină dentară, solicitând o soluţie clară şi finală în perioada imediat următoare, până la votul cu privire la moţiunea de cenzură.

Mesajul a fost transmis de Federaţia Asociaţiilor Studenţilor în Medicină din România (FASMR), Federaţia Asociaţiilor Studenţilor Farmacişti din România (FASFR) şi Federaţia Studenţilor în Medicină Dentară din România (FSMDR).

„Dorim să ne exprimăm nemulţumirea cu privire la amânarea datei acestui examen extrem de important pentru peste 8.000 de absolvenţi din domeniul sănătăţii (medicină, farmacie şi medicină dentară). Amânarea datei şi a publicării procedurii de înscriere, a locurilor şi posturilor de concurs afectează planurile tuturor absolvenţilor care se pregătesc intens pentru examenul necesar integrării lor în piaţa muncii din România. În situaţia actuală, aceştia vor rămâne pentru o perioadă îndelungată fără posibilitatea de a se angaja, cu insecuritatea planurilor făcute în perioada următoare şi cu o incertitudine din partea sistemului în care s-au hotărât să rămână şi să profeseze, mai ales în contextul în care toţi terţii angrenaţi caută soluţii pentru încurajarea personalului din sistemul de sănătate de a rămâne în ţară”,

se arată într-un comunicat transmis de organizaţiile de studenţi, remis Agerpres.

Data anunţată neoficial pentru susţinerea examenului de rezidenţiat, 8 decembrie, rămâne incertă şi nu există nicio garanţie că nu va suferi amânări suplimentare, atrag atenţia reprezentanţii studenţilor, apreciind că această situaţie a devenit “subiectul unei dispute politice, aparent fără soluţionare”, după declaraţiile făcute de ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, premierul Viorica Dăncilă şi preşedintele Klaus Iohannis.

Organizaţiile de studenţi de la medicină solicită, până în ziua moţiunii de cenzură, un document oficial din partea Guvernului, acceptat şi asumat de toate instituţiile statului implicate, precum Administraţia Prezidenţială, Ministerele Educaţiei Naţionale şi Sănătăţii, Parlament, Universităţile de Medicină şi Farmacie, Direcţiile de Sănătate Publică, Colegiul Medicilor şi Colegiul Farmaciştilor, prin care data de 8 decembrie să devină o certitudine, care să nu poată suferi o amânare ulterioară, indiferent de rezultatul moţiunii de cenzură.

În acest context, premierul Dăncilă a trimis o nouă listă cu propuneri de interimari la Cotroceni, care însă a fost refuzată de președintele Iohannis, continuând în acest fel blocajul în care se află guvernul în ciuda impunerii CCR ca președintele să numească „de îndată” interimari.

Viorica Dăncilă a criticat poziția președintelui Klaus Iohannis de a nu numi miniștri interimari, adăugând că Opoziția fuge de propria moțiune.