Potrivit declarațiilor făcute luni de Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, există suspiciunea că agresorul de la Spitalul Săpoca a fost deranjat de prezenţa unui alt pacient, care fusese pus în acelaşi pat cu el şi că asistentelor care erau de gardă li s-a făcut frică. Ministrul Sănătății susține că la Spitalul Săpoca  a constatat nişte lucruri „care trebuiesc verificate mai amănunţit, cum ar fi, de exemplu, patologia pentru care pacienţii din salonul 206 au fost internaţi”.

„Acolo erau pacienți sedați, dar în vârstă, cu comorbidități, cu demențe, erau pacienți mai mult de paleație, nu neapărat de zona psihiatrică. Eu vreau să văd foarte clar cum au fost internați acei pacienți, pentru că dacă au trecut prin UPU și n-au fost investigați și doar trimiși spre Săpoca, atunci s-ar putea să avem o problemă”, a declarat, la Digi24, ministrul Sănătății.

Potrivit sursei citate, Sorina Pintea a afirmat că, deși din declarații nu a reieșit așa ceva, suspectează că asistentelor le-a fost teamă să intervină. „Suspiciunea mea este că li s-a făcut frică. Este o suspiciune, nu a reieşit aşa din declaraţii. A fost foarte interesant, dai telefon la 112, chemi muncitorii de supraveghere. E o chestiune pe care probabil anchetatorii o vor desluşi, pot să înţeleg că le-a fost frică, sunt convinsă că a deschis una dintre ele uşa, au văzut ce se întâmplă şi atunci au sunat după ajutor, dar finalul e tragic”, a spus Sorina Pintea.

Potrivit declarațiilor făcute la tribunal de bărbatul în vîrstă de 38 de ani care, în noaptea de sâmbătă spre duminică, a ucis patru pacienţi şi a rănit alţi nouă cu un stativ de perfuzie,  acesta a avut o altercaţie cu un coleg de salon, pe scări, dar el i-a lovit pe toţi. Conform declarațiilor făcute de angajații Spitalului de Neuropsihiatrie Săpoca, acesta și-a dat acordul ca un alt pacient să fie cazat în același pat cu el, fapt care, potrivit ministrului Sănătății, ar fi putut declanșa criza acestuia.

S-ar putea să greşesc, dar suspiciunea mea este că a fost deranjat de prezenţa acelui pacient în pat lângă el. Existau paturi libere“,

a mai declarat ministrul.

Foto:Digi24