Senatorul Emanuel Botnariu, medic şi membru al Comisiei pentru sănătate publică din Camera superioară a Parlamentului, a atenţionat miercuri că rata naşterilor prin cezariană a depăşit 60%.

„Noi am trecut peste o perioadă de 40 de ani, s-au făcut foarte multe abuzuri, dar odată cu anul 1990 această practică – naşterea prin cezariană – a început procentual să tot crească, în aşa fel încât, pe ultima statistică de anul trecut, rata naşterilor prin cezariană a depăşit 60%, ceea ce este un semnal de alarmă pentru toţi – medici, pacienţi, autorităţi, cât şi organisme internaţionale care ne monitorizează”,

a declarat senatorul, într-o dezbatere care a avut loc la Parlament, potrivit Agerpres.

Adela Cojan, preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), a subliniat, la rândul său, că România are indicatorii de natalitate şi de mortalitate infantilă cei mai slabi din Europa.

„Este la îndemâna medicilor specialişti să încerce să convingă femeile care nasc să nu îşi mai dorească naşterile prin cezariană fugind de frica durerii, ci să încerce să facă din acest eveniment, care este un act pur fiziologic, un eveniment natural, în care moaşa sau medicul specialist, atunci când se ivesc complicaţii, să contribuie medical”,

a remarcat Cojan.

Preşedintele CNAS a precizat că rata complicaţiilor este mai mare la operaţiile cezariene decât la naşterile naturale.

„Mă gândesc că putem interveni prin intermediul medicilor de familie în educaţia mamelor pentru a prefera naşterea naturală în locul cezarienelor”,

a afirmat reprezentantul CNAS.

În opinia sa, indicaţiile de cezariană trecute în protocoalele medicale ar trebui respectate de toţi medicii.

„La îndemâna managerilor de spitale, în opinia mea, în momentul acesta, se află acele audituri clinice. Sunt la început aceste acţiuni de audit clinic în spitale pe toate secţiile. Este un standard de acreditare al spitalelor prin care colegi din specialitatea Obstetrică-ginecologie, uitându-se pe protocoalele medicale şi având la îndemână foile de observaţie clinică generală, pot să verifice dacă au fost respectate indicaţiile de operaţie cezariană. (…) Tot ce nu respectă protocolul medical să fie analizat de acest corp de auditori clinici, despre care standardele ANMCS spun că trebuie să fie format din colegi din aceeaşi specialitate. Şi atunci încercăm în felul acesta să descurajăm atât medicii ca să indice cezariana, cât şi prin educaţie, prin intermediul lor, prin educaţia femeilor să descurajăm şi mămicile să ceară cezariene”,

a precizat şeful CNAS.

Potrivit Adelei Cojan, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate decontează mai mulţi bani pentru cezariene – adică 2.700 de lei pentru operaţia de cezariană şi 1.600 de lei pentru naşterea naturală.

Consilierul de stat în cadrul Administraţiei Prezidenţiale, Diana Păun, a subliniat că este nevoie de strategii şi politici publice pentru sprijinirea naşterii naturale.

„Numărul naşterilor prin cezariană este în continuă creştere peste tot în lume, iar OMS trage un semnal de alarmă mai ales cu privire la numărul de naşteri prin cezariană fără a avea o indicaţie medicală în acest sens. Recomandarea OMS este aceea de diminuare a acestui trend. (…) Procentul de naşteri prin cezariană este foarte mare şi este în continuă creştere. De multe ori operaţia cezariană nu este justificată din punct de vedere medical dacă naşterea naturală e posibilă. (…) Avem nevoie de strategii şi politici publice pentru sprijinirea naşterii naturale”,

a susţinut ea, mai precizează sursa citată.