Reprezentanţii firmelor de taxi şi-au susţinut vehement nemulţumirile legate de companiile de ridesharing, în cadrul dezbaterii publice a proiectului de OUG privind activităţile de transport alternativ cu autoturism şi conducător auto, organizată luni la Ministerul Transporturilor, conform mediafax.

Taximetriştii au ameninţat cu greva foamei şi i-au acuzat pe şoferii care colaborează cu Uber, Bolt şi Clever că fac parte dintr-un sistem de taxi paralel. Taximetriştii au mai susţinut că legea le permite şoferilor care ultilizează platformele online să falimenteze programul Rabla, întrucât pot folosi maşini cu 15 ani vechime. „Vreţi să faceţi din taximetrie ajutor social pentru hârburi”, au strigat taximetriştii în sala de conferinţe a Ministerului Transporturilor.

„Astăzi, o Dacie cu semnătura lui Iliescu poate să facă Bolt”

Au mai adăugat aceştia.

Reprezentanţii taximetriştilor nemulţumiţi de parcursul legislativ al ordonanţei au susţinut că urgenţa proiectului nu este justificată, iar în cazul în care aceasta va fi aprobată, vor cere abrogarea actului normativ.

Companiile de ridesharing au afirmat că nu înţeleg de ce un serviciu digitalizat ar trebui să revină la vechea facturare tradiţională. Ei spun că proiectul legislativ este normal pentru o ţară modernă, membră a Uniunii Europene.