Federaţia consideră „un progres” faptul că anul şcolar 2019-2020 a început cu o săptămână mai devreme, iar acest „câştig ar trebui menţinut”.

„În viziunea coaliţiei, o vacanţă de vară de trei luni afectează major copiii şi nivelul la care ei revin în şcoală, după o pauză atât de mare. Vacanţe mai scurte, ritmice, periodice, în timpul anului şcolar, pot contribui la consolidarea învăţării, a progreselor realizate de copii şi pot fi spaţii de odihnă, reflexie, planificare pentru profesor”,

se arată într-un comunicat de presă al federaţiei.

Potrivit sursei citate, este „benefică fragmentarea” vacanţei de primăvară în funcţie de Paştele Catolic şi cel Ortodox, ţinând cont de specificul anului 2021.

„Acest fapt arată că ministerul ţine cont şi de necesitatea reunirii numeroaselor familii de români în care părinţii sunt plecaţi în străinătate”,

se precizează în comunicatul remis Agerpres.

Numărul mediu de zile de cursuri pentru ţările OECD este de 185, România situându-se sub această medie, iar majoritatea statelor europene optează pentru începerea cursurilor chiar de la începutul lunii septembrie, indică organizaţia.

Coaliţia pentru Educaţie solicită şi „crearea de spaţiu” în structura anului şcolar dedicat perioadelor de planificare, formare, reflecţie şi învăţare pentru cadrele didactice.

„De asemenea, este important ca elevii din învăţământul profesional, tehnologic să nu mai fie discriminaţi şi, într-un fel, pedepsiţi pentru că urmează această rută, prin faptul că pentru ei anul şcolar este mai lung cu 3 săptămâni”,

a declarat reprezentanta coaliţiei, Simona David Crisbăşanu, citată în comunicat.

În opinia federaţiei, anumite procese pot fi suprapuse în cursul anului şcolar – certificarea competenţelor din structura examenului de Bacalaureat, simultan cu programe de formare pentru profesorii neimplicaţi în examene şi învăţare remedială/de performanţă pentru copiii cu astfel de nevoi, astfel încât accentul să fie pus pe procesul de învăţare şi progresele realizate de elevi.

„Tot din perspectiva descentralizării, având în vedere faptul că ne apropiem de perioada intemperiilor de iarnă, considerăm că unităţile de învăţământ trebuie încurajate, prin informări la nivel de inspectorate şi unităţi de învăţământ, să adapteze structura anului şcolar la condiţiile locale. Dacă acest principiu ar fi aplicat cu adevărat, atunci ministerul ar putea să stabilească calendarul general, cu un set de activităţi/principii şi obligaţia unui anume număr de zile/săptămâni, iar structura să fie stabilită la nivel judeţean/local”,

se mai arată în comunicat.

Ministerul Educaţiei şi Cercetării a lansat, luni, în dezbatere publică, proiectul de ordin de ministru privind structura anului şcolar 2020-2021, noutatea fiind că în semestrul al II-lea vacanţa de primăvară va ţine cont de sărbătorile pascale şi va fi fracţionată în două părţi.