În cursul zilei de ieri, relatam faptul că timp de aproape jumătate de oră nu s-a circulat pe un fir, din Piaţa Unirii către Berceni, metroul din București fiind supraaglomerat datorită întârzierilor foarte mari ale trenurilor care circulă la intervale foarte mari de timp. Conform surselor noastre, ieri în stația din Piața Sudului, oamenii au fost coborâţi din garnitura de tren fără nici o explicație în afară de cea conform căreia, metroul urmează să se retragă în depou, iar situația trena de zile bune.  Ministrul Transporturilor nu exclude varianta unei mâini criminale în cazul defecţiuniilor repetate de pe magistrala 2 de metrou, Berceni – Pipera. Şi Liviu Dragnea spune că „este ciudat” ce se întâmplă la metrou.

“Bugetul Metrorex prevede sume alocate pentru reparații. Pentru că, după cum știți, primește subvenție de la bugetul de stat. Am vorbit dimineață cu domnul Șodorescu. Este vorba de magistrala 2, un releu de la depoul Berceni. L-am trimis la fața locului să ia măsurile care se impun și să aibă mereu echipa acolo, că am înțeles că e a treia oara când se defectează. Sper să nu fie ceva intenționat, am luat în calcul și asta pentru că de trei zile același releu se blochează și se strică.”

A declarat Răzvan Cuc la Craiova.

Liviu Dragnea fiind întrebat dacă crede că e ceva intenționat a răspuns că “e cam ciudată coincidența” luând și el în calcul că ar putea fi vorba de o mâna criminală.