Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că va solicita în şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, care va avea loc marţi, o anchetă completă privind modul în care s-a acţionat în cazul adolescentei ucise la Caracal, precizând că, în situaţia în care se va dovedi că s-au luat măsuri greşite sau cu întârziere, vinovaţii vor trebui aspru sancţionaţi.

”Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, este profund îndurerat de tragedia petrecută la Caracal şi este revoltat de faptul că, din cauza unor disfuncţionalităţi, autorităţile responsabile nu au reuşit să salveze o adolescentă care şi-a pierdut viaţa în condiţii dramatice. Circumstanţele în care a acţionat criminalul trebuie clarificate de urgenţă. Preşedintele României va solicita în şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, care va avea loc marţi, 30 iulie, o anchetă completă privind modul în care a acţionat în acest caz fiecare instituţie responsabilă”

Se arată într-un comunicat al Preşedinţiei transmis vineri AGERPRES.

Procurorul general Bogdan Licu a dispus, vineri, efectuarea de verificări la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal, pentru a fi analizat modul în care procurorii din structură au supravegheat cercetarea în cazul fetei din Olt.

„Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, domnul Bogdan Dimitrie Licu, a dispus în cursul zilei de azi, 26 iulie 2019, efectuarea de verificări la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal privind modul în care s-a realizat supravegherea activității de cercetare penală în cauza privind decesul unei tinere din județul Olt. Controlul va fi efectuat de către procurori din cadrul Serviciului de Îndrumare și Control”

Se arată într-o informare a Ministerului Public.

Alexandru Cumpănaşu a dezvăluit, în direct la România TV, că una dintre fetele dispărute despre care se presupune că au fost ucise la Caracal, Alexandra, este nepoata sa, aducand acuzatii grave celor de la STS.

“Aici eu vreau ca nişte capete să cadă. Nişte jigodii să plece. Atenţie! (…) Art. 27 din Constituţie spune clar pentru toţi că un cetăţean, eu, nu un procuror sau poliţist care are autoritate, poate oricând să intre în domiciliul oricăriei persoane dacă o face pentru a salva viaţa unei persoane şi are indicii în acest sens. Păi ce judecător cretin a putut fi acela care pune rezoluţie ora şase? (…) Stă în faţa casei criminalului, să se îndeplinească termenul de ora şase, când are Constituţia de partea lui. Ce poliţist şi procuror are sufletul acesta? (…) STS, să dea trei adrese false? Cât de cretin, cât de prost să fii? Dacă şeful STS nu-şi dă demisia azi, vă asigur că mâine va fi plângere la Parchet pentru tot ceea ce s-a întâmpat la STS, de la soft până la clădirile de acolo. S-au băgat sute de milioane de euro, unde au ajuns banii ăia? În buzunarele cui?”

A declarat, revoltat, Alexandru Cumpănaşu.