Premierul Viorica Dăncilă s-a întâlnit cu Papa Francisc, în cadrul unei audienţe private, oferindu-i cadou acestuia un ceas al cărui cadran include şi pământ românesc şi o curea lucrată manual. La rândul său, Papa Francisc i-a făcut premierului mai multe cadouri. Acesta i-a oferit șefei Guvernului o medalie și mai multe cărți pe care le-a descris ca fiind ‘o mică bibliotecă’ și un document.

“Aceasta este o mică bibliotecă – Bucuria Evangheliștilor, Familia, Cum să avem grijă de mediu, Sfințirea și Tinerețea”

I-a transmis Papa Francisc șefului Executivului.

Vizita Papei Francisc în România continuă. Suveranul Pontif ajunge la Patriarhia Română, iar în jurul orei 17:00 la Catedrala Naţională, după care, va susține o slujbă în aer liber la Catedrala Sfântul Iosif din București.

Suveranul Pontif a ajuns la Palatul Patriarhiei, unde s-a întâlnit cu Patriarhul Daniel.

„Am venit aici ca frate pelerin”, a spus Papa Francisc.

Papa Francisc a adresat un mesaj de unitate, vineri, după întrevederea privată avută cu Patriarhul Daniel, Suveranul Pontif îndemnând la ajutor și spunând că oamenii nu trebuie să cedeze “seducției unei culturi a urii, a unei culturi a individualismului”, conform Mediafax

“Datorită lui Dunezeu, rădăcinile noastre sunt sănătoase, sunt sănătoase și puternice și, chiar dacă crescând au suferit deformări și încercări ale timpului, suntem chemați asemenea psalmistului, să ne amintim cu recunoștință de ceea ce Domnul a făcut în noi, să înălțăm Lui un imn de laudă, unii pentru ceilalți. Amintirea pașilor făcuți împreună ne încurajează să înaintăm spre viitor, având conștiința diferențelor, dar regăsind mulțumirea atmosferei de familie, reînsuflețind memoria comuniunii, care, ca o făclie, să lumineze pașii drumului nostru. Să mergem împreună în căutarea Domnului. Ne este exemplu ceea ce a făcut Domnul în ziua Paștelui pe când mergea împreună cu ucenicii pe drumul spre Emaus, ei discutau despre cele întâmplate, despre neliniștile lor, despre îndoielile lor, Domnul i-a ascultat cu răbdare și cu inima deschisă le-a vorbit ajutându-i să înțeleagă și să discearnă evenimentele”

A transmis Suveranul Pontif.

Patriarhul Daniel a făcut un apel la unitate dintre biserici în ce priveste menirea lor apostolică și a transmis un mesaj categoric Papei Francisc: “să promovăm familia creştină tradiţională formată din bărbat, femeie şi copii!”

”Sanctitatea Voastră,

Cu salutul pascal „Hristos a înviat!”, vă primim în această sală a Palatului Patriarhiei, în care, la 8 mai 1999, Papa Ioan Paul al II-lea a fost primit de Patriarhul Teoctist şi de mai mulţi membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Această sală este numită simbolic în limba latină Conventus, adică Întâlnire.

Papa Ioan Paul al II-lea, în timpul episcopatului său în Polonia, şi Patriarhul Teoctist, ca episcop în România, au avut o experienţă spirituală comună, şi anume au cunoscut anii grei ai regimului comunist, când Biserica a fost marginalizată şi persecutată. (…) 

Totodată, ei ne cheamă să mărturisim, să apărăm şi să promovăm familia creştină tradiţională formată din bărbat, femeie şi copii, într-o Europă cu un evident declin demografic, un continent care îmbătrânește rapid.

Predicarea Evangheliei lui Hristos înseamnă astăzi să unim Liturghia cu filantropia, rugăciunea cu acţiunea socială în ajutorarea oamenilor săraci, bolnavi şi marginalizaţi.

În acelaşi timp, Evanghelia lui Hristos ne cheamă să promovăm dreptatea, reconcilierea şi solidaritatea în societate pentru ca iubirea lui Hristos pentru toţi oamenii să fie percepută ca fiind binecuvântare, pace şi bucurie, pentru persoane şi pentru popoare.”

A transmis Patriarhul Daniel.

După mesajele celor doi lideri religioși, în continuare, programul vizitei cuprinde vizita la Catedrala Națională unde se va face rostirea rugăciunii Tatăl nostru, în limba latină, urmată de cântări pascale catolice. După terminarea acestora, va urma rostirea rugăciunii Tatăl nostru, în limba română, urmată de cântări pascale ortodoxe, după care, Papa Francisc va susține o slujbă în aer liber la Catedrala Sfântul Iosif din București.

Papa Francisc a ajuns la Catedrala Neamului unde a fost primit cu flori şi pâine. El asistă la slujba ortodoxă, iar Patriarhul i-a dat o icoană a Sf. Andrei, ocrotitorul românilor

Papa Francisc, la Catedrala Mântuirii: Hristos a înviat! /Suveranul a fost aplaudat de pelerini

Papa Francisc a fost aşteptat, la Catedrală de preşedintele Klaus Iohannis, de principesa Margareta şi principele Radu, de premierul Viorica Dăncilă, de miniştrii Ana Birchall, Carmen Dan, Ecaterina Andronescu, Călin Popescu Tăriceanu, de fostul premier Victor Ponta şi de Ludovic Orban.

18.00 Papa Francisc a ajuns la Biserica Sfântul Iosif unde a fost primit cu entuziasm de publicul prezent. Urmează slujba de Sfânta Liturghie pe care Papa Francisc o va susține în limba latină.

Papa Francisc a venit la Catedrala Sfantul Iosif, cu papamobilul, la Catedrala Catolică Sfântul Iosif din Capitală, unde Sfântul Părinte va ține o predică în fața pelerinilor. Papa a refuzat să se urce în papamobilul produs special de Dacia și s-a urcat în altul, de la Isuzu.

Explicatia SPP:

“Așa cum a fost stabilit în concepția de securitate, Papamobilul românesc va fi folosit mâine de către Suveranul Pontif. Papamobilul autohton a fost trimis încă de ieri la Miercurea Ciuc, unul dintre orașele vizitate de Papa Francisc”

A precizează Serviciul de Protecție și Pază.

LIVE VIDEO: