Conform modificării aduse de către fostul Ministru al Educației, Valentin Popa, începând cu anul acesta, înscrierea la ora de Religie a elevilor care vor opta pentru această disciplină se face o dată, pentru toata perioada de școlarizare sau până la schimbarea opțiunii, si nu anual, așa cum era în anii trecuți.

Într-un interviu acordat HotNews.ro, Ecaterina Andronescu consideră că Ora de Religie ar trebui să cultive în generațiile tinere valorile morale pe care fiecare om trebuie să le aibă.

Materia rămâne una controversată, procentul celor ce doresc studiere religiei în școală fiind aproape egal cu cei ce consideră că este pierdere de vreme și îndoctrinare. Cei din urmă consideră că, marea majoritate a profesorilor de religie fiind preoți, duc ora de religie  mai mult dogmatică, lucru ce ține mai mult de biserică decât de învățăturile morale ce ar trebui cultivate.