Numirea președintelui UNJR, judecătorul Dana Gîrbovan, la Justiție este atacată din toate părțile Opoziției și asociațiile procurorilor #rezist

Preşedintele Partidului Naţional Liberal, Ludovic Orban, consideră că propunerea PSD-ALDE la ministerul Justiţiei, Dana Gîrbovan, sfidează votul românilor de la referendum.

„Dana Gîrbovan a fost o susţinătoare zgomotoasă a Ordonanţei 13 şi a modificărilor operate de PSD şi ALDE la Legile Justiţiei şi la Codurile Penale, modificări în favoarea grupului infracţional organizat condus de Liviu Dragnea. În timp ce sute de mii de oamenii protestau în stradă împotriva Ordonanţei 13, Gîrbovan se războia cu DNA, calificând ancheta instituţiei pe tema ordonanţei drept <<un derapaj>> şi cerea <o analiză serioasă la nivel de sistem pentru a se stabili care au fost cauzele unui astfel de derapaj>>. De altfel, Gîrbovan a contribuit activ la modificarea Legilor Justiţiei, alături de Florin Iordache, UNJR fiind singurul ONG acceptat la lucrările Comisiei speciale pentru Legile Justiţiei. UNJR este o organizaţie contestată de majoritatea magistraţilor, iar Dana Gîrbovan s-a evidenţiat prin apărarea unor condamnaţi precum Dan Voiculescu şi prin critici vehemente la adresa luptei anticorupţie. De asemenea, a atacat instituţiile internaţionale care au criticat modificările la Legile Justiţiei şi la Codurile Penale. Dana Gîrbovan este o susţinătoare a Secţiei Speciale de anchetare a magistraţilor, instituţie prin care PSD încearcă să terorizeze magistraţii. Propunerea de astăzi a CEx PSD sfidează votul românilor de la referendumul pe teme de justiţie, convocat de preşedintele Klaus Iohannis”,

spune liderul PNL.

Orban susţine că această propunere reprezintă o încălcare a promisiunii făcute de liderii partidului, imediat după euroalegeri, că nu vor mai interveni în justiţie pentru eliberarea lui Dragnea, iar propunerea Danei Gîrbovan la Justiţie este o dovadă a „orientării anti-occidentale a PSD”, susţinând că a fost salutată de „organele de propagandă ruseşti”, conform unui comunicat remis agerpres.

Președintele USR, Dan Barna, declară că acesta „este un semnal foarte dur că Guvernul va începe din nou presiunea asupra justiției” și îi cere președintelui Iohannis să nu accepte această numire.

„Propunerea PSD pentru funcția de Ministru al Justiției, în persoana doamnei Dana Gârbovan, este un semnal foarte dur că Guvernul va începe din nou presiunea asupra justiției. Îi solicit președintelui Klaus Iohannis să respingă propunerea făcută de PSD.”,

a scris Dan Barna pe facebook.

Asociaţia „Mişcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor” (AMASP), înfiinţată de procurorul DNA Alexandra Carmen Lăncrănjan, care instrumentează dosarul „Tel Drum” și cunoscută activistă a prostestelor magistraților #rezist, consideră că numirea judecătorului Dana Gîrbovan în această funcție politică este motivul „zbaterilor acesteia de ceva vreme încoace”.

„După Gheorghe Stan și Cristian Deliorga, Dana Gârbovan ne arată cum se construiește o carieră de succes din funcția de magistrat. Numirea doamnei judecător Dana Gârbovan în funcția politică de ministru al justiției e meritată și lămuritoare asupra zbaterilor acesteia de ceva vreme încoace. Pierderea mare este pentru UNJR care va rămâne astfel fără membri.”,

a scris (AMASP) pe Facebook.

Judecătorul Cristi Dănileț, cunoscut activist #rezist şi fondator al ONG-ului VeDemJust, evoca o decizie a CCR prin care un magistrat în funcţie nu poate fi ministru.

„Un magistrat nu poate fi ministru: asta a decis recent CCR. Aceeași decizie stabilește că magistratul în funcție nu poate fi nici secretar de stat.”,

a scris Cristi Dănileț, fără a detalia însă și contextul acestei decizii CSM din 2012 (hotărârea nr. 654/2012, „Secția pentru judecători a CSM a decis că un judecător nu poate fi detașat în Ministerul Justiției pentru a fi numit ministru al justiției”), când numirea judecătorului Mona Pivniceru în funcția de Ministru al Justiției a putut fi făcută doar după ce aceasta a demisionat din funcția de membru al Consiliului Superior al Magistraturii și din cea de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru a putea deveni membru al executivului. Aceste demisii au survenit la acel moment ca urmare a faptului că, în conformitate cu Constituția României (detaliată ulterior de CCR prin Decizia nr. 45/2018), funcția de judecător este incompatibilă cu orice altă funcție publică sau privată, inclusiv cu cea de ministru, iar simpla delegare a sa nu era suficientă pentru a înlătura incompatibilitatea.

Ion Cristoiu înscrie decizia de vineri a PSD, de a o propune pe judecătoarea Dana Gîrbovan la Ministerul Justiţiei, ca una strict electorală, în vederea campaniei pentru alegerile prezidenţiale.

„Decizia în legătură cu Dana Gîrbovan nu poate fi înţeleasă decât dacă o alăturăm deciziei numirii lui Iulian Iancu în postul de vicepremier. Iulian Iancu nu e atât de vizibil în programul său politic precum Dana Gîrbovan, dar el e cunoscut ca un apărător al intereselor naţionale de tip PSD în bătălia cu multinaţionalele, în bătălia pentru gazele din Marea Negră, el este cel care e autorul acelei legi pe care şi-a asumat-o Dragnea, legea offshore, care mai reducea din profitul marilor companii. Cele două decizii ţin de o manevră electorală inteligentă a grupării Viorica Dăncilă, în perspectiva Congresului de mâine (sâmbătă – n.r.), dar şi în campania electorală de reîntoarcere cât de cât la PSD-ul lui Liviu Dragnea”,

a declarat, pentru MEDIAFAX, analistul politic.

În contradicție, preşedintele Consiliului Naţional al ALDE, Norica Nicolai, a declarat, vineri, despre nominalizarea Danei Gîrbovan la ministerul Justiţiei, că aceasta este un profesionist care, cunoscând sistemul din justiţie, are capacitatea de a-l reforma din temelii, conform mediafax.

„Părerea mea e că la acest minister domnul preşedinte se fereşte să accepte un profesionist. Doamna Gîrbovan este un profesionist, este un om care cunoaşte foarte bine sistemul şi, în opinia mea, dacă vom avea dialog, va trebui să trecem la adevărata reformă de care România are nevoie. Mă refer la justiţie. Pentru că de zece ani de zile tot facem reformă în România. Dacă ne uităm numai la cazul Caracal vedem cât de îngrozitor e să nu ai profesionişti, să nu ai cu cine face reformă în justiţie. Este un mandat foarte greu, dar doamna Gîrbovan are capacitatea, cunoscând sistemul, să sprijine reformarea lui din temelii. Nu numai pe justiţia penală, ci şi pe justiţia civilă, care afectează peste şapte milioane de cetăţeni ai României”,

a afirmat Norica Nicolai, la Antena 3.

Dana Gîrbovan a absolvit Facultatea de Drept a Universității „Babeș-Bolyai” (UBB) Cluj-Napoca și Institutul Național al Magistraturii. Și-a început cariera de judecător, ca stagiar, la Judecătoria Zalău, în anul 2001, și a lucrat, ulterior, la Judecătoria Oradea, apoi la Tribunalul Bihor. Din anul 2008 este judecător la Curtea de Apel Cluj, potrivit MEDIAFAX.

Gîrbovan conduce din 2007 Uniunea Națională a Judecătorilor din România (UNJR), singurul ONG acceptat în comisia Iordache, asociație profesională care a contestat protocoalele cu SRI, care au încălcat în mod direct și extrem de grav independența justiției.

„Toate instituțiile de la vârful sistemului judiciar – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte de Casație și Justiție, Inspecția Judiciară – au încheiat protocoalele secrete cu SRI. Acest fapt a permis ingerința secretă a unui serviciu de informații atât în actul de justiție, cât și în cariera magistraților, fapt fără precedent într-un sistem de drept democratic”,

arăta UNJR după o consultare cu președintele Klaus Iohannis la Cotroceni în 27 martie 2019, unde asociația a fost invitată pentru consultări.

Judecătorul clujean preciza că UNJR și alte două asociații, AMR și APR, au atras atenția, încă din 2015, asupra pericolului amestecului serviciilor de informații în justiție și au cerut Consiliului Superior al Magistraturii să apere independența justiției.

„Toate aceste protocoale au fost încheiate în spatele discursurilor înflăcărate despre independența justiției și susținerea luptei anticorupție. În spatele acestor slogane golite de conținut, aplaudate necondiționat de politicieni și birocrați de la Bruxelles și de ambasadele din România, însăși democrația și statul de drept din România au fost subminate, iar drepturile și libertățile românilor cu adevărat au ajuns să fie considerate un lux”,

spunea președintele UNJR.

Dana Gîrbovan a fost una dintre susținătoarele Secției de Investigare a Infracțiunilor din Justiție, menționând că aceasta a fost creată ca răspuns la problemele extrem de grave generate de modul în care, în trecut, au fost gestionate dosarele penale privind magistrații.

„Înființarea noii Secții nu este o soluție uzuală, însă ea vine ca răspuns la o problemă pe care sistemul a ales să o țină ascunsă sub preș, acesta fiind și motivul pentru care nici unul dintre cei ce contestă Secția nu au venit cu propuneri alternative la aceasta. Și nu au venit pentru că asta ar fi însemnat să recunoască existența unor probleme grave, pe care au ales, însă, de ani de zile să le ascundă sau minimalizeze”,

spunea judecătorul clujean în septembrie 2018.