Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, și reprezentanții sindicatelor din Sănătate au semnat sâmbătă după-amiază Contractul Colectiv de Muncă la nivel de sector de activitate, se arată în comunicatul emis de Ministerul Sănătăţii.

„Este primul contract de muncă semnat după legea salarizării. Documentul este important pentru că stabilește ajustări legate de drepturile și îndatoririle salariaților, armonizându-le cu noile prevederi legale. Contractul Colectiv de Muncă preia și noul regulament de sporuri. În anul 2018, am desemnat o comisie care a reluat negocierile cu sindicatele, acestea fiind suspendate din 2016″,

a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătății, potrivit comunicatului.

Contractul Colectiv de Muncă este documentul care stabilește drepturile și obligațiile, timpul de muncă și cel de odihnă ce revin salariaților din unitățile sanitare.

Contractul Colectiv de Muncă este un instrument important pentru asigurarea unui nivel corespunzător de protecție socială a salariaților. Contractul Colectiv de Muncă la nivel naţional asigură garanţii pentru încheierea contractelor colective de muncă la nivel de unităţi, mai precizează sursa citată.

credit foto: rfi.ro