Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Interne (MAI) aproximativ  3.500 de polițiști și jandarmi vor fi angrenați în misiunile de asigurare a ordinii publice la evenimentele religioase care vor fi organizate în toată ţara, de Bobotează. Totodată, pe lângă cei 3.500 de polițiști și jandarmi, vor fi mobilizați în zona evenimentelor cu public numeros pentru a preveni posibile incidente și a asigura intervenția în cazurile de urgență peste 200 de lucrători ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.

„Aproximativ 3.500 de poliţişti şi jandarmi vor fi angrenaţi în misiunile de asigurare a ordinii publice la evenimentele menţionate, la care este preconizată participarea a aproximativ 250.000 de oameni. De asemenea, peste 200 de lucrători ai Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă vor fi mobilizaţi în zona evenimentelor cu public numeros pentru a preveni posibile incidente şi a asigura intervenţia în cazurile de urgenţă”,

informează un comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Interne.

Având în vedere informările și avertizările meteorologice emise pentru perioada 4-6 ianuarie, structurile MAI monitorizează situația din zonele aflate sub efectul fenomenelor meteorologice și intervin preventiv pentru evitarea producerii unor situații de risc pentru cetățeni.

Peste 5.000 de pompieri sunt pregătiți să intervină în aceste zone, dacă situația o impune, cu peste 3.300 de mijloace tehnice.

Datorită misiunilor planificate la nivelul MAI și coordonate din Centrul Național de Conducere Integrată, până în acest moment, nu au fost înregistrate situații de urgență, care să pună în pericol persoane sau bunuri și nici drumuri închise din cauza condițiilor meteorologice.

Avertizările meteorologice se mențin și pentru ziua de 6 ianuarie și vizează mare parte din teritoriul României, cu intensificări în zona Carpaților Meridionali, de Curbură și Occidentali. Recomandă populației să nu se expună riscurilor, să evite deplasările, în măsura posibilității, atunci când fenomenele meteorologice se manifestă. Șoferii să adapteze viteza la condițiile de trafic și drum și să aibă autoturismele pregătite corespunzător pentru sezonul rece. Ținând cont de faptul că multe persoane au preferat să petreacă și acest sfârșit de săptămână în stațiunile montane, le recomandă turiștilor care se întorc în localitățile de domiciliu să se informeze asupra rutelor de deplasare, să aleagă traseele cel mai puțin aglomerate, să respecte indicațiile polițiștilor de pe traseu și să nu încerce depășirea coloanei de autoturisme, pentru evitarea producerii accidentelor rutiere.

Foto:ziarultecucean.com