Din data de 1 aprilie 2019, alocațiile copiilor vor fi majorate, iar acest lucru este prevăzut în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 9/2019 pentru modificarea și completarea Legii nr. 61/1993 privind alocația de stat pentru copii, precum și pentru modificarea art. 58 alin. (1) din Legea 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. Conform OUG nr. 9/2019, alocațiile vor fi majorate astfel: pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani alocațiile vor fi de 300 de lei, iar pentru cei cu vârsta cuprinsă intre 2 și 18 ani, alocațiile vor fi de 150 de lei. Tot 300 de lei vor primi și copiii sau tinerii cu handicap cu vârsta de până la 18 ani.

Conform legii, alocațiile se vor majora „începând cu drepturile aferente lunii următoare intrării în vigoare a Legii bugetului de stat pe 2019”. Iar acest lucru reprezintă faptul că atât tinerii, cât și cei mici vor primi alocațiile majorate începând cu luna aprilie.

De asemenea daca îți dorești să primești alocația copilului pe card trebuie să ai în vedere câțiva pași. Dacă până în prezent alocațiile copiilor cu vârsta cuprinsă între 0 și 2 ani a fost de 200 lei, după această majorare alocația va deveni 300 de lei, începând cu luna aprilie a anului curent. Iar dacă nu doriți să apelați la serviciile Poștei Române veți putea opta pentru a primi alocația copiilor pe card.  Și pentru a putea realiza acest lucru trebuie să îndepliniți și câțiva pași importanți.

Mai întâi de toate trebuie să deschideți un cont la bancă, în funcție de dorințele voastre, de comisioanele și dobânda respectivei bănci pe care vreți să o alegeți. De asemenea în cazul în care aveți deja deschis un cont bancar, dar nu există card atașat acestuia, trebuie să mergeți la respectiva bancă (unde aveți contul deschis) pentru a vă emite unul. Următorul pas este să solicitați băncii în cauză un extras de cont, care să conțină IBAN-ul contului curent.

Cu acest document veți merge la Direcția Muncii și Asistență Socială unde veți completa o cerere. Trebuie specificat faptul că ambii părinți trebuie să fie de acord ca alocația să fie primită în contul unuia dintre ei. Iar pentru acest lucru este necesară prezența amândurora, dar și o cerere scrisă cu privire la consimțământul dat. De asemenea este important să știți că banii se vor vira pe card în luna următoare după ce a fost realizat acest demers.

Pentru informatii precum si diverse formulare puteti accesa site-ul Agenției pentru Plăți și Inspecție Socială a Municipiului București.