Judecătoarea Lia Savonea, preşedintele CSM, a declarat marţi, într-o declaraţie de presă, că nouă membri ai Consiliului Superior al Magistraturii vor transmite legiuitorului propuneri de modificare a Legii 317/2004, ca urmare a boicotului practicat de unii membri ai CSM la ultimele şedinţe de plen, aceste moficări vizând reducerea cvorumul pentru situaţiile în care anumiţi membri refuză să se prezinte, caz în care cvorumul să fie asigurat cu două treimi dintre membrii Consiliului, precum și sancțiuni care pot duce până la pierderea funcției în cadrul Consiliului.

„Astăzi am încercat în trei etape să avem o şedinţă de plen în cadrul căreia să ne decidem să soluţionăm anumite lucrări, unele foarte vechi, unele din luna iunie. Nici astăzi nu am putut să soluţionăm aceste cereri din cauza lipsei cvorumului. Avem cinci şedinţe amânate din acelaşi motiv. Astăzi au lipsit trei procurori fără nicio justificare. Aşa cum am văzut în comunicarea publică, invocă o pretinsă şedinţă care ar fi fost convocată la Parchetul General încă de săptămâna trecută. Am verificat evidenţele Consiliului şi ceea ce afirmă nu se regăseşte în realitate, respectiv în evidenţele noastre nu figurează înregistrată din partea Parchetului General nicio invitaţie. De altfel, în calitatea mea de preşedinte ar fi trebuit să fiu încunoştiinţată fie de procurori, fie de procurorul general al României vizavi de această situaţie cu atât mai mult cu cât şedinţa de plen a CSM fusese convocată încă din data de 2 octombrie, într-o şedinţă informală. Nici atunci şi nici ulterior niciunul dintre procurorii care astăzi au absentat nu mi-au adus la cunoştinţă. Atitudinea colegilor care au absentat de la şedinţele de plen a produs consecinţe în sistemul judiciar, a vulnerabilizat anumite instituţii, a slăbit capacitatea instituţională a altora, a împiedicat derularea anumitor activităţi la timp, cum ar fi concursul de admitere în magistratură, avizarea unor proiecte vizând bugetul instanţelor. În fapt, este un veritabil boicot instituţional. Având în vedere această situaţie şi pentru a asigura funcţionalitatea instituţională a CSM, 9 membri au hotărât să iniţieze nişte propuneri de modificări legislative, pe care să le formalizăm instituţional, aşa încât să asigurăm desfăşurarea şedinţelor. Măsurile vizează reducerea cvorumul pentru situaţiile în care anumiţi membri refuză să se prezinte. Cvorumul să fie asigurat cu două treimi dintre membrii Consiliului. Propunem şi sancţionarea acestui tip de comportament cu pierderea funcţiei în cadrul Consiliului”,

a declarat Lia Savonea.

Şedinţa plenului CSM convocat de Lia Savonea a fost amânată marţi, pentru ca cei trei procurori care participau la întâlnirea de la Parchetul General, care se încheia la 16:00, să poată ajunge, a anunţat preşedintele Consiliului, Lia Savonea, care a precizat că Bogdan Licu nu i-a răspuns la telefon. Judecătoarea CSM Gabriela Baltag a solicitat, marţi, în condiţiile în care la şedinţa plenului Consiliului erau doar 13 membri din cei 15 necesari pentru asigurarea cvorumului, ca membrii CSM să se deplaseze la sediul Parchetului General, pentru a ţine şedinţa acolo. Plenul Consiliului Superior al Magistraturii avea, marţi, pe ordinea de zi, validarea rezultatelor concursului pentru numirea Adinei Florea ca procuror-şef al Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ). Este pentru a şasea oară când CSM încearcă validarea Adinei Florea la SIIJ.