Primarul general al Capitalei a declarat că după jumătatea lunii martie a acestui an vor începe lucrările extinse de reabilitare a carosabilului din București. Aceasta mai spune că cea mai mare problemă a orașului din acest moment este legată de numărul mare de gropi apărute în urma perioadei de iarnă.

Așa cum era de așteptat în perioada de iarnă s-a acționat cu antiderapant și soluții specifice, în urma cărora numărul gropilor s-a multiplicat. De aceea, Gabriela Firea afirmă:

„Începând cu jumătatea lunii martie, vor începe lucrări extinse de reabilitare a carosabilului. Aşa cum ştiţi, pe perioada iernii, se pot face doar intervenţii punctuale, acele plombări, din cauza temperaturilor scăzute”, iar acestă declarație a avut loc marți la Comandamentul pentru reparații, reabilitări, igienizare și curățenie de primăvară.

Primarul general al Bucureștiului cere sprijinul cetățenilor pentru a putea identifica numărul gropilor, dar și zonele unde se găsesc acestea.  Iar acest lucru este confirmat de spusele Gabrielei Firea potrivit Agerpres:

“Poliţia Locală şi Administraţia Străzilor, cu sprijinul cetăţenilor, împreună, am identificat 800 de gropi. (…) S-a acţionat deja de către Administraţia Străzilor pe 600, dar încă sunt în continuare de reparat, de reabilitat. Fac apel la toate instituţiile din subordinea CGMB, a colegilor şi de la sectoare să ne transmită în continuare, poate există şi alte gropi ce nu au fost identificate de noi, deşi controalele au fost minuţioase atât din partea inspectorilor de Administraţia Străzilor, cât şi din partea Poliţiei Locale. Îi rugăm şi pe cetăţeni să nu ezite să ne informeze (…) pentru a putea să acţionăm în teren şi a putea să acoperim, nu doar să plombăm, ci să şi reabilităm acele suprafeţe de carosabil. Telefonul nostru non-stop call center este 0800800868”.

Cu toatea  astea primarul afirmă cu o mare hotărâre că până în prezent s-au putut identifica un număr de 800 de gropi, ceea ce nu știm daca acest lucru poate fi relevant, având în vedere că de cele mai multe ori reparațiile se fac de mântuiala. Chiar dacă se vor realiza aceste lucrări, cel mai probabil după iarna viitoare Bucureștiul se va confrunta din nou cu aceleași probleme.

credit foto: Cotidianul