Turiştii sunt sfătuiţi să nu iasă din cabane şi să nu schieze la Bâlea Lac, la peste 2.000 de metri altitudine în munţii Făgăraş, unde se înregistrează risc foarte mare de avalanşă, de gradul cinci, iar zăpada măsoară duminică 1,6 metri, a anunţat şeful Salvamont Sibiu, Adrian David.

„Ninsoarea căzută în ultimele zile a determinat creşterea riscului de avalanşă la gradul cinci din cinci. Acest risc este echivalent cu cod roşu meteorologic. În aceste condiţii, nu recomandăm turiştilor să iasă afară din cabană, să facă deplasări în jurul cabanelor şi exclus să urce mai sus de nivelul cabanelor din munţii Făgăraşului. De asemenea, se înregistrează risc de gradul patru la altitudini mai mici de 1.800 de metri, acest risc implică aceleaşi măsuri de precauţie. Celor care vor să schieze în zona Bâlea le recomandăm să nu facă acest lucru, să ia legătura cu patrula Salvamont aflată de serviciu la Bâlea Lac şi să respecte recomandările pe care le fac colegii mei. Stratul de zăpadă măsoară în acest moment 163 de centimetri, în ultimele 24 de ore ningând aproximativ 70 de centimetri”,

a explicat Adrian David pentru Agerpres.

Duminică va continua să ningă și se vor mai depune în medie 20 de centimetri de zăpadă proaspătă, iar vântul puternic de la peste 1.800 de metri va crea noi plăci de vânt. Principalele riscuri sunt reprezentate de stratul însemnat de zăpadă proaspătă, instabilă. Declanșarea avalanșelor, inclusiv a celor spontane, este posibilă la orice supraîncărcări iar în zonele adăpostite, cu acumulările cele mai mari, pot antrena un volum însemnat de zăpadă.

Stratul instabil de zăpadă măsoară circa 80 de centimetri, fiind depus peste cruste de gheață și stratul vechi, care măsoară 70-80 de centimetri. În zonele adăpostite, zăpada transportată va continua să formeze depozite însemnate, înălțimea troienelor putând depăși 2 metri.

Turiştii pot ajunge la Bâlea Lac doar cu telecabina. Până la Bâlea Cascadă este posibil transportul pe şosea, pe Transfăgărăşan, iar de acolo se poate urca doar cu transportul pe cablu, în cazul unor condiţii meteo favorabile.