În ciuda apelului făcut de Alexandru Cumpănașu că drama familiei sale și a familiei Luizei să nu fie folosită de nimeni în scop electoral sau orice alt scop de a scoate lumea în stradă, Tudor Chirilă, solistul trupei Vama, a ales să se folosească de cazul de la Caracal pentru a incita și scoate lumea în stradă pe 10 august.

Se împlineşte aproape un an de când cetăţeni nevinovaţi ai acestei ţări îşi luau bătaie în Piaţa Victoriei într-un mod oribil de la Jandarmeria Română. Acum un an, pe 10 august, români din diaspora şi cetăţeni din România se adunau în Piaţa Victoriei în speranţa că acel miting va fi începutul unei schimbări. Nu s-a întâmplat. Au fost nişte abuzuri absolut incredibile. Nu există vinovaţi nici până acum pentru măcelul pe care l-au prestat cu abnegaţie jandarmi din toată ţara, că au fost şi din Constanţa, de exemplu. Noi nu am înţeles ce ni se întâmplă deşi vedeam oameni paşnici în jurul meu, peste tot pe unde m-am plimbat, în acelaşi timp vedeam numai gaze lacrimogene”

a afirmat Chirilă.

Făcând o paralelă în timp, Chirilă a amintit de Colectiv pe care l-a legat de cazul de la Caracal, unde două adolescente au fost ucise de un bărbat care le-a răpit, acuzând autoritățile că sunt în cârdășie cu interlopii și afirmând că doar ieșind în stradă poate să pornească o schimbare, invitând pe cei prezenți să vină pe 10 august în Piaţa Victoriei.

„Acum, la un an după acel miting, toată presa românească e zguduită de un caz care nu se poate numi Colectiv, e un caz singular. Ştim despre ce este vorba, ştim câtă incompetenţă şi mizerie a ieşit la suprafaţă. Am aflat că poliţia e mai prietenă cu interlopii decât cu cetăţenii şi am mai aflat încă o dată că trăim într-o ţară în care trebuie să ne fie frică. Întrebarea este ce se va întâmpla şi de unde poate să pornească această schimbare. Eu cred că trebuie să fim călare pe ei să-şi facă treaba şi să ieşim în stradă de fiecare dată când sunt încălcate chiar cele mai mici drepturi. E singurul lucru pe care îl mai avem. Dacă nu sunteţi total lipsiţi de speranţă şi mai aveţi bani de benzină ne vedem pe 10 august în Piaţa Victoriei. Poate de data asta nu ne mai dau cu gaze”

a declarat Chirilă la concertul din Constanța unde a fost invitat și a acceptat să cânte la Magic Nights, pe scena din Piaţa Ovidiu, de către primarul PSD, Decebal Făgădău, deși Chirilă este un cunoscut contestatar al acestui partid, respectiv al modului în care PSD face politică și cheltuie banii publici.