Într-o scrisoare deschisă adresată președintelui Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, deputatul USR, Cristina Prună, solicită punerea pe ordinea de zi a proiectul de lege al USR privind abrogarea pensiilor speciale, cu excepția pensiilor militare și ale magistraților. Solicitarea liderului deputaților USR vine în contextul anunțului făcut recent de Liviu Dragnea prin care acesta spune că a renunțat la pensia specială de parlamentar, precizând că aceasta este o problemă sensibilă care trebuie abordată „frontal”. Liderul PSD a adăugat că pensia specială trebuie eliminată.

„Eu am renunţat la pensia specilă de parlamentar. E o problemă sensibilă, trebuie să o abordăm cu curaj şi frontal. Această pensie specială nu trebuie să mai existe. Trebuie să o eliminăm”, a declarat Liviu Dragnea într-un interviu pentru Adevărul.

În contextul declarațiilor făcute de liderul social-democrat, Uniunea Salvați România, prin Cristina Prună, liderul grupului parlamentar de la Camera Deputaților i-a adresat președintelui Camerei, următoarea scrisoare:

„Stimate domnule președinte al Camerei Deputaților,

În calitate de lider al grupului parlamentar USR de la Camera Deputaților, am cerut, de la începutul acestei sesiuni parlamentare, de peste 15 ori în ședințele Biroului Permanent și de plen, punerea pe ordinea de zi a proiectului de lege al USR PL-x 166/2018 care prevede abrogarea pensiilor speciale. Este o măsură mult prea importantă pentru a fi ținută la sertar!

Domnii Eugen Nicolicea, Florin Iordache și Alfred Simonis au refuzat, însă, cu obstinație acest lucru. Au respins orice inițiativă de acest gen de fiecare dată când au avut ocazia și am fost inclusiv apostrofată și sancționată pentru că am îndrăznit să fac acest lucru.

Domnule președinte al Camerei Deputaților, am luat notă de afirmațiile dumneavoastră din spațiul public și mă bucur că sunteți de acord ca pensiile speciale să nu mai fie încasate de parlamentari. Noi cerem să fie eliminate pentru toți pensionarii „speciali”, fie că ei sunt, sau nu, deputați sau senatori.

Trebuie să privim cu curaj acest proiect de lege și să nu fim meschini, ascunzându-ne după cuvinte meșteșugite. USR vrea aceeași măsură pentru toată lumea, iar acest lucru trebuie să înceapă cu eliminarea acestei risipe de bani publici care ar putea contribui la proiecte de dezvoltare pentru toți românii, în țara noastră.

Ați spus în nenumărate rânduri că dumneavoastră sunteți un om al dialogului și că vă doriți consens. Noi am făcut primul pas. Am propus un proiect astfel încât să începem analiza și dezbaterea acestui sistem inechitabil. Vrem o regândire a lui, ținând seama de munca grea și periculoasă pe care o depun unii dintre cei care beneficiază de acest sistem. Avem chiar propuneri concrete în acest sens! Pensiile ar trebui să fie acordate pe principiul contributivității, nu pentru că unii sunt mai speciali decât cei care trăiesc cu 600 lei pensie/lună. Mă gândesc că până și dumneavoastră nu vi s-ar părea normal ca cineva să încaseze aproape 67.000 lei pe lună. Poate mă înșel, dar aveți șansa să arătați tuturor care este poziția dumneavoastră!

Domnule Dragnea, noi suntem cei care luptăm cu adevărat împotriva dublului standard din care v-ați făcut un laitmotiv de campanie. Arătați și dumneavoastră aceeași considerație pentru că nu vă cer decât un singur lucru. Transmiteți azi, public, un mesaj ferm, colegilor din coaliția PSD-ALDE-UDMR pentru ca marți, la prima ședință a Biroului Permanent, să pună pe ordinea de zi proiectul de eliminare a pensiilor speciale, pentru a fi, apoi, supus votului în Parlament.

Pensiile speciale trebuie eliminate pentru că nu trebuie să mai permitem ca în România să mai avem acest dublu standard.

Cu sinceritate,

Cristina Prună, liderul grupului USR din Camera Deputaților.”

Potrivit Casei Nationale de Pensii Publice, la sfârșitul anului 2018, în România, beneficiau de pensie specială 9.184 de persoane, majoritatea dintre beneficiarii unei astfel de pensie fiind foști procurori si judecatori, pensia medie încasată de aceștia a fost de 17.537 de lei.

Foto:B1.ro