DLAF susține că verificările pe proiectul „Punți comunitare”, al cărui beneficiar este Consiliul Județean Alba, și în care a fost implicată și firma lui Dan Barna, liderul USR, au fost declanșate anterior publicării informațiilor de către Rise Project și fără legătură cu demersurile jurnalistice.

„Acțiunea de control referitoare la proiectul <<Punți comunitare>>, cod SMIS 56760, al cărui beneficiar este Consiliul Județean Alba, a fost declanșată anterior publicării informațiilor de către Rise Project și fără legătură cu demersurile jurnalistice. Verificările preliminare cu privire la proiectele <<SES-am Deschide-te!>>, al cărui beneficiar este Consiliul Județean Alba și <<Biblioteca Bunelor Practici. Concept Inovator de Dezvoltare a Mediului Rural>>, al cărui beneficiar este Grupul de Consultanță pentru Dezvoltare DCG SRL, au fost demarate ca urmare a informațiilor apărute în mass-media privind posibile încălcări ale legii ce pot afecta interesele financiare ale UE în România, demers procedural obișnuit în activitatea instituției”,

precizează Departamentului pentru Lupta Antifraudă, într-o precizare remisă MEDIAFAX.

Reprezentanții DLAF transmit că etapa verificărilor preliminare este premergătoare unei acțiuni de control și are drept scop evaluarea primară a informațiilor sesizate și analiza necesității deschiderii unei acțiuni de control.

Liderul USR, Dan Barna, a vehiculat ideea conform căreia atât ancheta jurnalistică a celor de la RISE Project, cât și acțiunea de control a DLAF au fost declanşate de factori politici oponenți, respectiv guvernul condus de Viorica Dăncilă, motiv pentru care a solicitat ca acțiunea de control să fie preluată de DNA, deși acest lucru este imposibil având în vedere faptul că DNA poate face acest lucru doar dacă DLAF decide în urma controlului că probele indică nevoia deschiderii unui dosar de cercetare penală.

Foto: revista-achizitii.ro