O sesizarea semnată de 104 deputaţi de la PNL, USR, PMP şi Pro România, cu referire la neconstituţionalitatea Legii pentru modificarea OUG 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală(ANAF), a fost depusă la Curtea Constituţională a României (CCR) și urmează să fie discutată în cursul zilei de miercuri de către judecătorii CCR.

Semnatarii sesizării precizează că, potrivit expunerii de motive, scopul legii este “revenirea la modul de organizare a administraţiilor financiare la nivel judeţean, mai aproape de contribuabili, astfel putând spera în îmbunătăţirea atât a ratei de colectare cât şi a relaţiei cu plătitorii de taxe şi impozite”, în esenţă în considerarea faptului că “performanţele organului fiscal central, raportat şi la eşecul implementării proiectului de reformare, nu justifică menţinerea unui palier administrativ suplimentar, cel regional, costisitor în termeni de cheltuieli bugetare şi generator de distorsiuni şi de mari întârzieri în reacţie pe lanţul informaţional până la veriga finală, contribuabilul“.

Conform Agerpres, semnatarii arată că nici expunerea de motive şi nici propunerea legislativă nu conţin informaţii referitoare la sursa de finanţare a măsurilor propuse, iar actul normativ a fost adoptat în lipsa fişei financiare impuse de legislaţie.

“Considerăm că ţine de domeniul evidenţei că reorganizarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală are implicaţii bugetare, în condiţiile în care, (…) potrivit art. II pct. 4, referitor la art. 10 alin. (2) din OUG nr. 74/2013, cele 8 direcţii generale regionale se vor diviza în 42 de direcţii ale finanţelor publice judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti. (…) Considerăm că Legea (…), având ca obiect principal reorganizarea prin divizare a celor opt direcţii regionale ANAF, este neconstituţională în ansamblu, întrucât a fost adoptată fără stabilirea sursei financiare”, se mai precizează în sesizare.

Cei 104 deputați semnatari ai petiției către CCR menţionează că legea prevede înfiinţarea Direcţiei Generale a Vămilor, ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, finanţat de la bugetul de stat, care se organizează şi funcţionează în subordinea Ministerului Finanţelor Publice. În acest caz, sun semnatarii petiției, Parlamentul a încălcat competenţa de înfiinţare a organelor de specialitate și nu a respectat condiţia de legalitate, de rang constituţional, de a obţine avizul conform al Curţii de Conturi.

Update: Curtea Constituțională a amânat pronunțarea, pentru data de 21 mai, asupra sesizării partidelor de Opoziție cu privire la legea pentru modificarea OUG 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii ANAF și completarea unor acte normative, transmite Mediafax. Mai mulți parlamentari ai PNL, USR, PMP și Pro România au sesizat CCR, pe 5 martie, în legătură cu modificarea OUG 74/2013.

Foto:Cotidianul